Continuăm articolul dedicat marelui savant George Emil Palade, singurul român laureat al Premiului Nobel, absolvent al Liceului “B.P. HASDEU” din Buzău. După o prezentare a familiei şi a evoluţiei carierei lui Palade, în acest ultim episod prezentăm o scrisoare emoţionantă a marelui savant din care reies sentimentele sale faţă de Buzău.
Continuăm articolul dedicat marelui savant George Emil Palade, singurul român laureat al Premiului Nobel, absolvent al Liceului “B.P. HASDEU” din Buzău. După o prezentare a familiei şi a evoluţiei carierei lui Palade, în acest ultim episod prezentăm o scrisoare emoţionantă a marelui savant din care reies sentimentele sale faţă de Buzău.
Că în toţi anii petrecuţi în America George Emil Palade nu şi-a uitat oraşul copilăriei şi adolescenţei sale ne stă mărturie scrisoarea pe care acesta a trimis-o unor foşti colegi de la Liceul “B.P.Hasdeu”, ca răspuns la invitaţia lor de a sărbători împreună împlinirea unei jumătăţi de veac de la absolvirea renumitei instituţii de învăţământ din Buzău.
Iată acest emoţionant document pe care l-am primit de la cărturarul Alex. Oproescu, căruia îi mulţumim (apărut în cotidianul “Opinia” din Buzău, anul XVIII. Nr. 5.286, 10 octombrie 2008, p.6)
George Emil Palade: In memoriam
“Mie îmi plăcea oraşul şi pe vremea când era pârlit”
Singurul român laureat al Premiului Nobel, George Emil Palade, va fi comemorat la Buzău, oraş care l-a declarat din 2007 cetăţean de onoare. Potrivit reprezentanţilor IŞJ Buzău, la şcoala care îi poartă numele (nr.15) se va organiza un loc special destinat cinstirii memoriei marelui savant.
Publicăm o interesantă epistolă a omului de ştiinţă George Emil Palade (american de origine română, şcolit la Buzău, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1974), adresată unor colegi din promoţia 1930 a Liceului “Hasdeu”: Gheorghe Mazilu şi Iancu Dragomirescu, cu ocazia reuniunii – semicentenar care a avut loc la 7 iunie 1980. Documentul este cu atât mai relevant, cu cât miercuri marele savant a încetat din viaţă, în SUA, la vârsta de 96 de ani. Epistola ne-a fost înmânată, în copie, de scriitorul Dem. Iliescu, un alt coleg al său, la începutul anilor ’80.
Alex. Oproescu
“Dragă Gicule şi Iubite Nene Iancule,
Sunt sigur că reuniunea clasei noastre după 50 de ani de la absolvirea Liceului “Hasdeu” a fost un succes pe măsura aşteptărilor voastre, prilej de legănări nostalgice şi de amintiri când duioase, când triste.
Îmi pare rău că n-am fost prezent la reuniune în persoană sau prin procură scrisă sau telegrafică. Cei 50 de ani care au trecut din 1930 până astăzi nu m-au făcut să uit Buzăul din anii tinereţii noastre, şedinţele de preparare a lecţiilor pentru a doua zi în sufrageria din strada Unirii, apariţia, la ora 5.30 p.m., a cohortei grăbiţilor gata să copie traducerea la latină sau soluţiile problemelor de matematică, vizitele la podgoriile de sub dealul Istriţei (mai trăieşte Abeg Laurenţiu?), – sau activităţile “sociale” ale grupului condus de Doru Georgescu la Târg la Drăgaică. Puiu Georgescu era – fără îndoială – persoană purtată şi pricepută într-ale lumii. Cu el mi-am cumpărat prima pălărie de paie, cândva, la vremea absolvirii liceului.
Nu e nici pe departe la mijloc lipsa mea de respect pentru urbea amintirilor noastre comune. Îmi închipui că (aşa cum scrie nenea Iancu), Buzăul de azi e de zece ori mai bine decât cel de pe vremea şcolăriei noastre, dar mie îmi plăcea oraşul şi pe vremea când era pârlit.
Problemele mele au alte surse, nu uitarea, nici conştiinţa unei diferenţe (închipuite, nu reale) de nivel. După 35 de ani de activitate continuă pe meleagurile astea – unde ritmul de viaţă e foarte rapid – câteodată aproape de limite intolerabile -, foarte deseori trebuie să fac faţă unor probleme de scadenţă imediat şi să amân pentru o zi, o săptămână sau un an tot restul.
Asemenea scadenţe explică faptul că nu v-am dat un semn la timp prin scrisoare sau telegramă, şi faptul că vă scriu astăzi, 5 zile după ziua aniversării.
Trebuie să vă felicit întâi pentru curajul extraordinar pe care l-aţi avut să vă întruniţi şi să vă uitaţi unul la altul după un timp de 50 de ani <ale vremii nobile injurii> v-au schimbat faţa şi v-au îndoit – poate – spinarea. Trebuie să vă felicit, de asemenea, pentru faptul c-aţi supravieţuit cu succes 50 de ani de la absolvire şi că vă ţineţi foarte bine după cum arată slova şi caligrafia voastră.
Vara asta în iulie, o să vin la Bucureşti pentru câteva zile. O să vă chem să ieşim într-o seară în trei (sau mai mulţi, dacă credeţi) la o masă, să-mi spuneţi cum s-a desfăşurat reuniunea. Eram desigur mulţi în clasa noastră la “Hasdeu” – dintre toţi voi doi sunteţi cei care rămân vii în mintea şi inima mea.
Vă îmbrăţişez cu toată dragostea,
GEORGE
Yale University School of medicine New Haven,
Connecticut 06510, 333 Cedar Street
Section of Cell Viology
12 iunie 1980.”
Nicolae PENEŞ, membru al Uniunii Scriitorilor din România, laureat al Academiei Române