Avut-am parte de al doilea aur olimpic, obţinut cum altfel decât de o mare campioană a gimnasticii, Sandra Izbaşa. Este a 301-a medalie olimpică pentru România, una dintr-o nouă serie de 100 pe care o dorim acoperită în cât mai puţine ediţii olimpice.
Avut-am parte de al doilea aur olimpic, obţinut cum altfel decât de o mare campioană a gimnasticii, Sandra Izbaşa. Este a 301-a medalie olimpică pentru România, una dintr-o nouă serie de 100 pe care o dorim acoperită în cât mai puţine ediţii olimpice.
Sandra s-a născut acum 22 de ani în Bucureşti, gimnastica fiindu-i călăuză în viaţă. Din 2004, încă de pe vremea junioratului, au apărut şi medaliile, mai întâi de argint, apoi la Volos, în 2006, în primul an de seniorat, a venit şi primul titlu european la sol. De atunci, eleganta gimnastă a adunat cinci medalii de aur la europene, una de argint la mondialele de la Aarhus la bârnă, dar cele mai importante trofee din carieră sunt medaliile de aur obţinute la Beijing la sol şi la sărituri, duminică, la Londra. Pentru ea competiţia olimpică de la Londra mai are un moment important: finala de la sol ce va avea loc chiar astăzi, când citiţi aceste rânduri. Dar, pentru studenta de la kinetoterapie, solul este aparatul preferat şi, după 90 de secunde în care sunt înglobaţi ani de muncă, vom şti dacă Sandra îşi va păstra titlul cucerit la Beijing.
Momentul de glorie întâmplat în North Greenwich Arena este cu atât mai valoros cu cât trebuie să ne aducem aminte că Sandra a stat departe de sălile de pregătire din cauza unei accidentări la tendon, ceea ce i-a pus la un moment dat cariera în pericol.
Dar Sandra Izbaşa este croită din aluatul rar al campioanelor şi revenirea magicienilor Bellu şi Bitang în fruntea echipei naţionale de gimnastică au readus-o în prim planul sportului care a consacrat-o. Dacă pentru Sandra şi pentru noi duminica trecută a fost una de aur, nu încetăm să mai sperăm şi în ultima zi de marţi a Jocurilor la o altă medalie, tot de aur şi tot de la marea noastră gimnastă. La fel cum o aşteaptă toţi, inclusiv fanii Stelei, care ştiu că Sandra, componentă a clubului militar şi crescută în Ghencea, este una de-a lor. Aşa că bannerul afişat duminică era unul care nu avea culori roş-albastre, ci doar de aur. El spunea ceea ce gândeam toţi: O săptămână neagră / Aurită de a noastră Sandra!
Dar suporterii stelişti au uitat, necăjiţi de rezultatul cu Spartak Tirnava, că săptămâna fusese poleită încă de la începutul ei de Alin Moldoveanu, cel care ţintise primul aur pentru delegaţia noastră în prima zi a ei, cea de luni.
Tot duminică, în miez de noapte, acasă, stadionul olimpic din Stratford a fost fulgerat … de Usain Bolt, jamaicanul dovedindu-se încă o dată cel mai rapid om al planetei, după o cursă cât o respiraţie, încheiată cu un nou record olimpic.
Bolt dovedeşte, în ciuda comportamentului său uşor burlesc, faptul că este un învingător sută la sută, toţi lupii tineri sau mai bătrâni reveniţi în prim planul curselor de sprint pur nereuşind să-şi depăşească mentorul sau respectiv veşnicul adversar.
Victoria la 100 m deschide larg porţile unei alte triple performanţe olimpice aurite pentru fulgerul lung de 1.96 m care emite pretenţii la titlu la 200 m, cât şi cu ştafeta de 4 x 100 m, având lângă el noua vedetă a sprintului, conaţionalul său Johann Blake, dar şi pe veteranul Asafa Powell, în condiţiile în care “bătrânul” sprinter se va reface după accidentarea din finala de sută.
Este ultima săptămână a unei competiţii uriaşe şi cred că bilanţul românilor se va rotunji cu încă ceva medalii. Mă gândesc la fetele de la gimnastică, iarăşi ele sau la kaiac-canoe, dar nu ne mai despart decât cinci zile de final, după care tragem linie şi adunăm. Sper eu cu folos şi cât mai mult.
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi