Primarul Nicolae Dinu regretă desfiinţarea Şcolii de Meserii Săruleşti

            * “Un fost absolvent a ajuns maistru croitor la o firmă în Cipru, aşa că învăţarea unei meserii este importantă”, susţine noul primar

         Noul primar din Săruleşti regretă închiderea Şcolii de Arte şi Meserii din comună şi ia în calcul să facă demersurile necesare pentru reluarea activităţii, conştient că este foarte dificil acest lucru la doi ani după desfiinţare.

         Potrivit primarului Nicolae Dinu, închiderea şcolii s-a decis în urmă cu doi ani, în ciuda discuţiilor fostului primar cu reprezentanţii  Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău. “Cred că a fost o greşeală că s-a desfiinţat Şcoala de Meserii, pentru că aici  copiii din comunele vecine aveau posibilitatea să înveţe o meserie şi să se poată apoi angaja. La noi veneau copii de pe toată Valea Slănicului. Este greu de crezut pentru mulţi, dar veneau copii şi de la Mărăcineni pentru croitorie. Am avut fete de acolo care apoi s-au angajat la Buzău. Un fost absolvent, Valentin Drăghiţă, a ajuns maistru croitor la o firmă în Cipru, iar în străinătate chiar trebuie să demonstrezi că ştii să profesezi, aşa că învăţarea unei meserii este cât se poate de importantă. Băieţii făceau tâmplărie, dulgherie, sculptură în lemn, iar fetele croitorie, lenjerie. Este o mare pierdere pentru comunitate, pentru economie, deoarece sunt profesii solicitate pe piaţa muncii“, ne-a declarat primarul Nicolae Dinu.

 

            “De buni meseriaşi este nevoie oriunde în lume”

        

            La rândul său, noul ales din Săruleşti se numără printre localnicii care au avut mai multe experienţe profesionale în străinătate, după revoluţie având “la activ” şapte ani de muncă în Israel, Germania şi Insulele Caraibe. Ulterior acestor experienţe, cu veniturile economisite, viaţa sa i s-a schimbat în totalitate, primarul din Săruleşti considerând că sacrificiul de a fi departe de familie şi de cei dragi a fost din plin răsplătit. Tot în străinătate, alesul local susţine că a constatat că statele cu economii planificate s-au dezvoltat foarte bine, iar munca este mult mai bine retribuită. În aceste condiţii, alesul local consideră că însuşirea unor meserii de către tineri este foarte importantă. “La şcoala noastră de meserii exista o bază materială bine pusă la punct. Aveam maşini de cusut, avem maşini universale de tâmplărie, gater, iar cu aceste utilaje se reuşea inclusiv atragerea de venituri extrabugetare de către şcoală, ori este păcat că se renunţă la şcolile profesionale, pentru că de buni meseriaşi este nevoie oriunde în lume, iar mulţi români fac bani afară pentru a se întoarce şi investi la noi”,  a concluzionat primarul Nicolae Dinu.