Alexandru Gaiţă – Arhivele Naţionale Buzău
Valea Nucului de astăzi a fost sat mixt, deşi la origini a fost moşnenesc. Va fi grafiat, în trecerea timpului, şi sub forma de Urlatu. Primele atestări documentare sunt legate de un popa Moş şi un Ciolan care cumpărau părţile lui Nan şi ale lui Stan spre 1540.
Cetele moşneneşti ale lui Miclea, Mircea, Negruş, Cârstian, Dragomir şi Lupea obţineau întărirea ocinelor lor la 25 mai 1554. Miclea se văzuse contestat de Cerboaia, care revendica jumătate din partea sa. Domnia îi va impune lui Miclea şi cetaşilor săi să aducă 24 de martori, ceea ce este oarecum neobişnuit, trecându-se peste norma obişnuită de şase sau 12 martori. Moşnenii vor reuşi să aducă cei 24 de martori, astfel că Cerboaia va pierde procesul.
Sub Alexandru Vodă, în 7 septembrie 1570, lui Vlad şi cetaşilor săi din Urlători li se întărea ocina ce avea hotarele stabilite „peste apa Buzăului, până în matca veche, pentru că a trecut hotarul lui Bolea peste Buzău în vechea matcă; astfel au trecut şi ocina Urlătorilor, pentru că acolo au fost hotarul vechi şi a fost şi hotarul Cândeştilor, iar acolo, în matca veche, de moştenire”. Cei din Cândeşti – Văsiiu, Călin şi alţii – vor trece în ocina Urlătorilor şi vor ara pământul, de unde conflictul. Urlătorii închinând hatalamul, iar Cândeştii fugind „au rămas de lege dinaintea domniei mele, ca mai mult amestec să nu aibă cu acea ocină a Urlătorilor”, aşa cum se scria în documentul de la Târgovişte din vremea lui Alexandru Mircea Vodă. Mai târziu (1775) se arăta „Dacă vreun plugar, intrând într-un loc fără ştirea stăpânului pământului, îl va ara sau îl va semăna, să nu ia nimic nici pentru munca lui, nici pentru arătură, nici roadă nici sămânţă, nici măcar sămânţa pusă în pământ”.
Un Negruş şi un Mircea obţineau în 18 martie 1577 întărire domnească pentru o ocină la Aldeni. În continuarea documentului se scria „De aceia şi tu, Barbule, din vremea în care vei vedea această carte a domniei mele, însă să laşi pe Negruş şi pe Mircea să are acele ocine mai sus zise şi să se hrănească, până vei veni să vă pârâţi la Paşti, înaintea domniei mele”. Urma întărirea unui vad de moară din 8 ianuarie 1582 pentru spătarul Dumitru şi logofătul Stan, vad primit de primul de la un Urlatu.
Moşnenii Deleni, mărturie pentru răscumpărarea viei
Într-o altă întărire din toamna lui 1585 sunt amintiţi popa Moş şi un Ciolan pe partea lui Nan şi a lui Stan „oricât se va alege şi cu două părţi de moară”.
Grabicean şi un Părtea de aici erau martori în 15 iulie 1641 pentru doi moşneni din Băbeni şi Cernăteşti. Fuga lui Crăciun ducea la vânzarea viei sale din Dealul Săpocii, de pe ocina Urlătorilor, în 15 martie 1674. Achizitor era Badea, fiul iuzbaşei Alexie, iar vânzător un alt iuzabaşă, Jipa, care se vedea nevoit să procedeze astfel deoarece trebuiau plătite năpasta, haraciul şi banii cailor pentru Crăciun. La 6 martie 1702 se hotărnicea partea Mănăstirii Berca de aici.
Un schimb şi o danie se efectuau aici în 6 aprilie 1702 între călugării Varlaam, Arsenie şi Mănăstirea Berca.
Partea de moşie a biv vel stolnicului Mihalcea Cândescu era hotărnicită în 12 martie 1703, de unde atenţia vecinilor. Acesta va mai achiziţiona terenuri în 17 martie 1703 de la Pârvu şi în 29 aprilie 1703 de la amintitul Varlaam (Cazacu pe mirenie). În 29 aprilie 1704 vindea 34 de stânjeni şi Ion diaconul sin popa Stan din Băligoşi către vel stolnicul Mihalcea. La 2 septembrie 1704 reuşea şi mănăstirea Berca să cumpere aici 50 de stânjeni. Moşnenii Deleni din Urlători apar în 15 august 1709, când dădeau mărturie de răscumpărare pentru o vie din Dealul Săpocii pentru Mihalcea stolnicul. Biserica, conform tradiţiei, se va ridica pe la 1750.
Arhivele de la Buzău erau cele care reţineau la 1840 procesul dintre Vintilă Codreanu de aici cu Anton Gr. Tăbăcaru şi cu un Ene de la Miluiţi pentru o sumă de bani. În procesul dintre Filotei Bercanul egumenul Mănăstirii Berca cu N. Pleşcoianu pentru călcarea moşiei Pleşcoi, început la 28 iunie 1841 la Buzău, se aducea ca probă şi o hotărâre din 6 martie 1702. Conform acesteia, 12 boieri „cu moşnenii de faţă” efectuaseră operaţiunea de măsurare a moşiei mănăstirii. Hotarnicii vor cerceta şi un zapis al jupânesei Despa Cândescu, prin care acesta dăruise lăcaşului 120 de stânjeni „cumpăraţi de la moşnenii Pleşcoeni” la care între timp se adăugaseră alţi zece stânjeni donaţi de Ene Pleşcoeanu şi încă zece ai lui C. Cordelea. Se mai aducea şi hotărnicia a şase boieri din 12 martie 1703 luaţi de stolnicul Mihalcea Cândescu la Urlători, unde „au citit zapisul moşnenilor şi cărţile (ce) au scos şi Mihalcea stolnicul zapisul lui Ion Diaconu sin Popa Stanciu şi sineturile lui Codru Călugărul ot Pleşcoi prin care vinde alături cu hotarul Sf. Mănăstiri Berca stânjeni 34”.
În instanţă la Buzău, în 1842
Pe lângă aceşti stânjeni va mai primi egumenul de la Berca alţi 16 stânjeni „cu lungime din hotarul Cândeştilor până în hotarul Cernăteştilor şi i-au alăturat lângă hotarul Sf. Mănăstiri trăgându-să la capul dinspre Cernăteşti din hotarul Sf. Mănăstiri până în moşia moşnenească stânjeni 50”. Instanţa de la 1841 va lua în considerare hotărnicia şi va cere măsurarea stânjenilor moşiei „în fiinţa lor întocmai după vechile documenturi şi hotărniciei ce are unde să va împlini suma stânjenilor (50 n.n.) să statornicească stăpânirea sa unde să şi împietreşte luând Sf. Mănăstire în stăpânire şi călcarea ce se vor fi făcând de către pârâţi cu venitul ei”. Se adresau instanţei de la Buzău în 1842, solicitând autentificarea actului de vânzare ce îl făceau, un Tudorache şi Ion, fiul lui Stoian postenicul, care vindeau numai o jumătate de pogon către Manolache Bogasierul.
Preţurile terenurilor de aici rezultau şi din tranzacţia ce intervenea la 1 februarie 1871 între Petre Rădulescu şi Maria, soţia lui David Petre ultima achitând pentru cei trei stânjeni negociaţi suma de 40 de galbeni.
Va ajunge cătunul la 1892, ce apaţinea de Pleşcoi, să aibă şi o subdiviziune – Pietrişul. În curgerea vremii, acestea ar mai fi ştirile despre localitatea ce aparţine acum de Berca.