La ora actuală, Ruxandra Donose este considerată una dintre cele mai mari mezzo-soprane ale lumii.
Ca o recunoaştere a calităţilor sale excepţionale, ea a fost invitată la New York, unde a cântat alături de cei mai mari solişti vocali ai anului 2008! A fost aplaudată minute în şir, într-o sală de peste 5.000 de locuri!
Este născută la 2 septembrie 1964, în Bucureşti. „Fecioară”. Absolvă Liceul de Muzică „George Enescu”, clasa de pian a cunoscutei profesoare Ludmila Popişteanu (1983).
În anii de şcoală obţine un număr impresionant de premii, la instrumentul său preferat… pianul! Tot acum se impune la concursul internaţional de pian de la Vercelli-Italia (1983), când obţine Diploma de finalist din 170 de interpreţi, reprezentând 80 de ţări!
În acelaşi an intră la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (prima), dar la clasa de…canto! Surpriza este cvasi-totală. Foarte puţini ştiu despre preocupările… vocale ale talentatei pianiste Ruxandra Donose! Tehnica vocală îi este cizelată cu minuţiozitate de profesoara Georgeta Stoleru.
În 1989 absolvă conservatorul, an în care obţine Premiul Colegiului criticilor muzicali din România, pentru întreaga sa activitate muzicală pe 1988!
În 1990 obţine premiul al doilea la marele concurs de interpretare de la München, locul întâi fiind câştigat tot de o româncă, Elena Moşuc, din Iaşi.
În acelaşi an câştigă Premiul Operei din Bayreuth pentru cea mai bună confirmare a unui premiu obţinut în Germania în 1990. De altfel, începând cu acest an, Ruxandra Donose desfăşoară o bogată activitate pe plan internaţional, susţinând concerte vocal-simfonice, concerte cu arii din opere, recitaluri de lieduri, în principalele centre muzicale ale Europei: Berlin, Viena, München, Frankfurt, Heidelberg, Constance etc. De asemenea, cântă în mai multe oraşe din Norvegia şi Belgia. Tot acum face multiple înregistrări muzicale la Mannheaim, Hamburg, Frankfurt, etc.
Discuţia noastră cu mezzo-soprana Ruxandra Donose, pe care am abordat-o la Bucureşti, între două… avioane, porneşte din acest moment al strălucitei sale cariere internaţionale.
Reporter: În septembrie 1991 aţi obţinut Premiul Charles Dukes al Conservatorului „Marian Andersen” al Universităţii americane din Marylen-Washington. Vreţi să ne vorbiţi ceva despre semnificaţia acestui premiu pentru cariera dumneavoastră artistică?
Ruxandra Donose: Acest premiu este cu atât mai important, cu cât, trebuie să reţineţi că, prin regulamentul său, concursul s-a desfăşurat pe bază de invitaţii şi nu de înscrieri obişnuite… Nu-i mai puţin adevărat că organizatorii au fost „generoşi”, să zic aşa, invitând 179 de tineri interpreţi între 25-38 ani; Eu am fost cea mai tânără! Întrecerea a fost „tare” să folosesc un termen uzitat îndeosebi în sport. Fiecare interpret trebuia să prezinte, în concurs, nu mai puţin de zece (vă rog să reţineţi, îmi atrage atenţia tânăra interpretă) piese de cele mai diverse facturi. Am cântat atunci „Samson şi Dalila” de Saint-Saëns, „Werther” de Massenet, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Nunta lui Figaro” de Mozart, arii de concert de Brache, Bergelatzzi, Händel, precum şi lieduri de R. Strauss, G. Foure, Claude Debussi, Musorgski şi bineînţeles, George Enescu!
Rep: Câte premii s-au acordat?
R. D.: 11 premii! Eu am fost una dintre fericitele câştigătoare.
Rep: Ştii că la acest concert a fost invitată încă o româncă, Elena Moşuc, dacă nu mă înşel.
R. D.: Da, cea care obţinuse premiul I la concursul de la München din 1990. Acum, din păcate, ea nu s-a mai numărat printre câştigători.
Rep: Concurenţii au fost doar din America şi Europa?
R. D.: Nu! Au fost invitaţi tineri solişti de pe toate continentele. Toţi laureaţii la diverse concursuri internaţionale. A fost, vă mărturisesc cu mâna pe inimă, un concurs extraordinar…
Rep: Ştim că în stagiunea 1991-1992 aţi realizat un contract cu Opera din Basel. Să fie premiile internaţionale pe care le deţineţi un argument „forte” în semnarea acestui contract?
R. D.: Nicidecum! Premiile contează, în primul rând, pentru mine şi mai puţin pentru ei, să zic aşa. Acolo, competenţa e TOTUL! Ai cântat bine la concurs, le-ai plăcut,
te-au „cumpărat”. Dacă nu, nu! Tu rămâi cu premiile, iar ei îşi caută altă…voce!
Rep: Nu a fost cazul şi cu Ruxandra Donose…
R. D.: Am cântat aici, printre altele, rolul Barbarei din opera Katia Kabanova de Janacek, precum şi cel al lui Romeo din opera Capuletti şi Montecchi, de Bellini. Partituri grele, care te solicită nu doar din punct de vedere psihic, ci şi… fizic.
Rep: Este adevărat că la ora actuală sunteţi angajata Operei din Viena?
R. D.: Începând cu luna februarie 1992, am intrat prin concurs, la Opera de stat din Viena, scenă ce a consacrat de-a lungul timpului, nume prestigioase de compozitori, dirijori şi interpreţi! Contractul este semnat până în anul 1994. Deci, un contract pe termen lung.
Rep: Din câte ştiu, orice mare cântăreţ are un impresar al său, „omul” care-i angajează contractele, îi organizează turneele etc.
R. D.: Ca să mă exprim eufemistic, sunt, încă, propriul meu impresar… Încă nu am avut timp să mă ocup şi de acest aspect, necesar de altfel carierei mele. Şi prezenţa unei secretare mi-ar fi de mare trebuinţă la ora actuală. Deocamdată, robotul suplineşte, pe cât se poate, această necesitate…
Rep: Credeam că vă mai ajută şi dl. Vasile Donose.
R. D.: Sprijinul tatălui meu mi-a fost şi încă îmi este de un real folos, dar ca director al Teatrului „C. Tănase” are atâtea şi atâtea pe cap. Aşa că mă descurc cum pot…
Rep: Şi nu e greu, aşa, de unul singur?
R. D.: E greu, dar asta e situaţia. Deocamdată. Când se va schimba ceva, cu siguranţă că am să vă anunţ.
Rep: Unde aţi mai cântat şi ce proiecte imediate aveţi?
R. D.: În luna august am participat la marele Festival din oraşul lui Mozart, Salzburg, unde am cântat „Tancredi” de G. Rossini, în compania marilor cântăreţi Marlyn Horne şi Edita Gruberova. De asemenea, am avut premiera cu „Cenuşăreasa” de Rossini la opera din Liege. Pregătesc într-o distribuţie internaţională „Carmen” de Bizet la Bruxelles, precum şi numeroase alte concerte în Germania, Belgia, Elveţia, Norvegia etc. La opera din Viena voi cânta în „Bărbierul din Sevilla” de Rossini şi „Nunta lui Figaro” de Mozart.
Rep: Ne dăm seama că agenda vă este încărcată. Deşi aveţi doar 27 de ani, de odihnit, totuşi, când vă odihniţi?
R. D.: După Festivalul de la Salzburg mi-am oferit un mic „respiro” alături de părinţii mei. Sincer vă spun că le simt mult lipsa în peregrinările mele prin lume. Nicăieri nu mă simt mai bine ca acasă la mine, ca în „Bucureştiul meu iubit”.
Rep: Nu putem încheia această convorbire cu Ruxandra Donose fără a nu sublinia ceea ce ziarul „Baslan Zeitung” consemna în numărul din 23 decembrie 1991: „Alături de Eduard Tumagianian, în duetul din Traviata de Verdi, precum şi în aria Dalilei din Samson şi Dalila de Saint-Saëns, sau în Carmen din opera cu acelaşi nume de G. Bizet bellcantissima Ruxandra Donose posedă o voce de mezzo-soprană de o rară calitate ce te înfioară până şi în vârful unghiilor”.
P.S.:
Puţini ştiu că de fapt „omul” care i-a descoperit vocea Ruxandrei Donose a fost buzoianca Mioara Sârbu Serafimovici, profesoară la Liceul „George Enescu” din Bucureşti.
Mioara Sârbu Serafimovici terminase Conservatorul ca şef de promoţie. Din păcate, starea de sănătate nu i-a permis să profeseze ca solistă de operă prea mult timp. De altfel, acum câţiva ani ea ne-a părăsit, lăsând în urma ei un imens regret în sufletul tuturor iubitorilor de muzică. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Nicolae Peneş, membru al
Uniunii Scriitorilor din România Laureat al Academiei Române
{vsig}articole/2013/03/11/radiografii{/vsig}