În ultima săptămână, premierul Victor Ponta a simţit nevoia să facă bilanţul primului an de guvernare USL şi nu i-a ajuns o conferinţă de presă sau o televiziune, ci a avut nevoie de două talk-show-uri pentru a-şi prezenta realizările. Era de la sine înţeles că „bilanţul” este un prilej pentru protagonist de a-şi ambala activitatea în poleiala veştilor bune, aşa că asta nu a surprins pe nimeni.
În termeni de comunicare politică, suprinzătoare a fost timiditatea opoziţiei de a contracara contabilitatea pozitivă a USL cu un eveniment „în oglindă” în care să-şi prezinte propria versiune asupra guvernării. Replicile au venit timide doar prin câteva emisiuni tv, în care am auzit câţiva politicieni adversari ai cuplului Ponta- Antonescu contestându-le triumfalismul. Într-un asemenea context, tăcerea poate însemna două lucruri: fie că dreapta încă nu şi-a revenit din knock-out-ul de la alegeri şi mai are nevoie de o perioadă de convalescenţă, fie că acest gen de sfială este preţul coabitării dintre premier şi preşedinte.
Ce ar fi putut să spună Opoziţia dacă şi-ar fi regasit vehemenţa? În primul rând, ar fi putut să reia temele favorite ale lui Victor Ponta şi să le prezinte reversul. Nu este treaba unui ziarist să suplinească această lipsă, dar cred că, dacă politicienii au ratat momentul, presa poate să preia din mers acele observaţii care satisfac dreptul publicului la informarea „rotundă”. De exemplu, una dintre temele-vedetă şi mare motiv de mândrie guvernamentală a fost regionalizarea. I s-au consacrat până acum nenumărate intervenţii televizate, campanii mediatice, videoconferinţe cu ministrul Dragnea pe post de maestru de ceremonii. Harta României s-a desenat şi răs-desenat, bugetele s-au calculat şi recalculat, baronii locali s-au fălit ori s-au burzuluit. Excelent pretext de vizibilizare şi chiar de mini-campanie electorală – asta a fost până acum regionalizarea. Din tot amalgamul mediatic a rămas, însă, perfect neclar care va fi soarta ei, pentru că elementele concrete ale „sublimului” proiect lipsesc cu desăvârşire.
Rezilierea contractelor cu Hidroelectrica ale „băieţilor deştepţi” este un alt subiect care stimulează mândria primului-ministru. În mare parte, justificat. Curăţarea căpuşelor din sistem este un lucru sănătos, pe care oricine are în minte interesul public nu poate decât să îl susţină. A trecut, însă, aproape un an de la această decizie şi apare o dilemă interesantă: de ce Hidroelectrica a rămas un exemplu unic? De ce alte companii de stat nu au parte de o „dezinsecţie” similară? De ce Poşta Română, CFR sau Tarom, de exemplu, nu au aceeaşi soartă? De ce contractele cu băieţii deştepţi ai asfaltului nu sunt decât fluturate ca sperietori în contrele politice, dar nicio investigaţie serioasă nu a început şi nici nu dă semne să înceapă? Şi de ce succesul managementului privat la companiile de stat este, încă, o misiune imposibilă? Cei instalaţi sub reflectoarele presei la CFR Marfă şi CFR SA şi-au luat lumea în cap cu discreţie, după doar câteva luni.
Şi, dacă tot a venit vorba de asfaltări, gândul ne duce, inevitabil, la autostrăzi şi la ministerul pompos botezat al „Marilor Proiecte”, condus de Dan Şova. Uimitor cum, în cinci luni de zile de la învestire, singurul „mare proiect” pus pe masa publică de către domnul Şova este un sms – metoda aleasă de domnia-sa pentru ca şoferii patriei să plătească taxa de autostradă. Adică încă o taxă pentru cele câteva sute de kilometri pe care românii le plătesc şi aşa la cel mai mare cost din Europa. În schimbul lor, primesc, desigur, o promisiune: că până în 2016 vor mai fi construite încă două tronsoane. Dacă şi acestea vor fi mai scumpe de patru ori decât autostrăzile din Europa, domnul Şova a lăsat, însă, sub tăcere.
Ideea prezentării periodice a unui bilanţ al guvernării este, în principiu, un demers democratic şi nu este nimic de acuzat în asta. Există, însă, câteva condiţii care trebuie respectate, pentru ca acesta să nu rămână doar un exerciţiu de fanfaronadă. Prima ar fi transparenţa: ar fi fost în interesul bunei informări a cetăţenilor ca Palatul Victoria să nu fluture doar ceea ce numeşte realizări şi să aibă curajul de a-şi asuma nişte eşecuri punctuale, în alt registru decât triumfalismul de campanie electorală. A doua condiţie ar fi reacţia: un astfel de raport poate fi un excelent pretext de dezbatere publică, dacă opoziţia şi-ar regăsi resursele de a da replici documentate şi elaborate mai mult decât simplele improvizaţii de talk-show pe care le-am văzut. Dacă luăm în calcul aceste două condiţii, cel puţin de data aceasta, bilanţul domnului Ponta rămâne doar un exerciţiu de auto-admiraţie, fără niciun beneficiu public.
Oana DOBRE este jurnalist, ex-reporter special „Evenimentul Zilei”, şi ex-moderator Realitatea TV