19 copii beneficiari de terapie specializată în Centrul de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism Buzău

Persoanele cu autism din Buzău şi familiile acestora pot beneficia acum de asistenţă de specialitate, gratuită, în cadrul Centrului de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism – Buzău. Centrul funcţionează din martie 2012 şi, în acest moment, oferă intervenţii personalizate celor 19 copii înscrişi în programul de terapie specializată. Centrul este deservit de personal specializat – psihologi şi/sau psihopedagogi instruiţi în lucrul cu persoane cu autism.

Aceştia evaluează fiecare caz şi, împreună cu familia, rea­lizează un plan personalizat de intervenţie, în funcţie de nevoile lor individuale. Sesiunile de lucru sunt, după caz, atât individuale, cât şi de grup. Psihologii de la Centru fac, de asemenea, recomandări pentru servicii conexe şi oferă consiliere părinţilor şi familiilor persoanelor cu autism. În acest moment, la Centrul de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism din Buzău, beneficiază de asistenţă 19 copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani. „Buzăul avea nevoie de un astfel de centru! Unicitatea centrului se regăseşte în ridicarea barierelor cu privire la vârsta ­be­neficiarilor. Prin muncă şi răbdare, orice persoană diagnosticată cu tulburare de spectru autist (TSA) poate înregistra progrese. Suntem fericiţi că putem face lucruri minunate împreună.  În cadrul centrului, ne străduim să oferim, în egală măsură, sprijin atât persoanelor cu TSA, cât şi familiilor acestora, care au nevoie de susţinere pentru a câstiga această luptă.”, declarat Iulica Elena Zincă, psiholog în cadrul acestui Centru.

În tulburările de spectru autist (TSA) terapia este de lungă durată, iar gradul său de eficienţă este crescut atunci când afecţiunea este diagnosticată timpuriu (în jurul vârstei de 2 ani) şi copilul începe, cât mai din vreme, o formă de intervenţie specia­lizată. Din acest motiv, este esenţial ca părinţii să-şi observe foarte bine copilul şi să fie atenţi la orice comportament neobişnuit al acestuia, încă din primele luni de viaţă. În cazul în care au suspiciuni, părinţii trebuie să i le semnaleze medicului de familie şi să solicite un consult de specialitate (neuropsihiatric) pentru copilul lor. Numai medicul neuropsihiatru poate pune diagnosticul de certitudine.

Copiii cu autism pot prezenta simptome diverse, însă următoarele caracteristici sunt considerate semnale de alarmă: parcă nu aud şi nu răspund niciodată la nume; nu observă persoanele din jur şi nu sunt interesaţi de jocul altor copii; par că nu ştiu să se joace cu jucăriile; au alte comportamente specifice tulburării (mişcări repetitive, ataşament neobişnuit faţă de obiecte).

Centrul de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu autism din Buzău fost înfiinţat de Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu ­Mi­nisterul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Copilului şi cu Direcţia ­Ge­nerală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă! – program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist”. Centrul funcţionează în municipiul Buzău, Cartier Micro XIV, Aleea Leagănului nr. 1, în cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul cu Handicap Sever nr. 8.