Bianca Tudorache şi-a testat talentul la primele preselecţii pentru Vocea României

Buzoianca a fost la sfârşitul lunii aprilie la Braşov, cu un cover de-al lui Celine Dion şi are mari speranţe că va ajunge la audiţiile pe nevăzute

Eleva Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti” şi-a imprimat în urmă cu câteva săptămâni vocea pe trei coveruri de suflet pentru ea şi a decis ca una dintre piese merită să fie ascultată nu numai în serbările câmpeneşti şi locale, ci mai departe, în show-urile naţionale, aşa că

şi-a luat inima în dinţi şi s-a hotărât să-şi încerce norocul la un proiect de show aflat în căutare de talente. Prin urmare, la sfârşitul lunii trecute, Bianca Tudorache era una dintre cele peste 3.000 de voci ce aşteptau să fie auzite de  către producătorii proiectului de televiziune „Vocea României”. „Am avut mari emoţii, mai ales eu şi mama sa, pentru că nu am avut acces să vedem cum a cântat, cine i-a pus întrebările, cu cine a discutat şi, când am văzut-o la sfârşit că a ieşit şi era foarte mulţumită de cum i-a ieşit piesa <I surrender>, am răsuflat uşuraţi. Mai este mult până departe, oricum. Din cei peste 3.000 de participanţi vor alege maximum 200, dar speranţa moare ultima, aşa cum se spune, şi sperăm ca pe 22 iulie să ne bucurăm în familie de telefonul primit”, a declarat tatăl Biancăi, Vasile Tudorache.

    

Momentan, se află în focurile examenelor de actorie

    

Dacă în weekend-uri, până acum, Bianca n-a ratat niciun eveniment local în care să-şi prezinte varianta personală a celor trei piese imprimate de curând, în restul timpului buzoianca învaţă de zor pentru testele şi examenele ce se dau la un colegiu de specialitate precum Dinu Lipatti. „Acum o vedem mai des pe acasă, pentru că au început evenimentele şi am fost la majoritatea cu melodiile <I surrender>, a Celinei Dion şi <Your Body> şi <La La Love> ale Christinei Aguilera, două dintre vedetele internaţionale preferate ale Biancăi. Am cântat la Pătârlagele, Gura Teghii, urmează Topliceni, Berca, Verneşti, Gălbinaşi, Colţi, unde sperăm să fim primiţi la fel de bine cu muzica uşoară internaţională“, şi-a declarat speranţa Vasile Tudorache.