Este considerat unul dintre cei mai talentaţi tineri actori români, drept dovadă în acest moment a devenit cel mai solicitat actor de teatru din ţară.
Marius Manole a fost prezent marţi pe scena buzoiană cu spectacolul „Fă-mi loc!”, o producţie regizată de Radu Beligan, în care face echipă cu Medeea Marinescu. Surprinzător sau nu, ţinând cont că preţul unui bilet a fost de 50 de lei, sala Consiliului Judeţean a fost plină ochi, iar povestea celor doi tineri pe care hazardul îi aduce în noaptea de Crăciun în aceeaşi cuşetă de tren a fost aplaudată la scenă deschisă.
Marius Manole a vorbit după spectacol despre teatru, mari actori, societatea în care trăim, declarându-se a fi un tip a cărui singură pasiune în viaţă este teatrul. Spectacolul „Fă-mi loc!” a fost adus la Buzău de ADRENALITERA.
Reporter: Nu eşti la prima colaborare cu Medeea Marinescu. Formaţi deja o echipă?
Marius Manole: Mă simt foarte bine pe scenă cu Medeea. De obicei, partenerii de scenă cu care te înţelegi foarte, foarte bine, sunt rari. Am avut norocul să dau peste ea şi a ieşit acest spectacol, care este un pariu al nostru. De foarte multe ori, în afara Bucureştiului, actorii vin cu spectacole pe fugă, cu nişte şuşe. Adică, luăm câteva vedete, facem publicul să râdă o oră şi gata. Noi am vrut să facem un lucru de calitate, să dovedim că putem face comedie fără să ne scărpinăm în nas, fără să fim vulgari, Vacanţa Mare, astfel încât omului să nu îi pară rău că dă un ban.
„Ne-au îndobitocit pentru a ne conduce mai uşor”
Rep.: Totuşi, oamenii preferă tot mai mult şuşele. De ce?
M. M.: Să meargă, Doamne iartă-mă, dacă au bani aşa mulţi încât vor să îi strice… Sau, dacă le place genul ăla de umor, nu poţi să îi condamni. Există public pentru orice fel de spectacol. Poate că şi în seara asta la Buzău au fost vreo 20 care au zis: „Ce prost joacă actorii ăştia!”. Nu poţi şti. Până la urmă, este dreptul omului. Dă un ban şi poate să critice. Pe mine mă îngrozeşte, totuşi, cum am ajuns noi în ţara asta. Eu nu mai deschid televizorul, pentru că nu mai pot. Poate pare aiurea, dar prefer să citesc o carte sau să îmi pun un film bun, decât să mă implic într-o poveste care nu mă priveşte. Am ajuns rău ca naţie. Ne-au îndobitocit, pentru că un popor dobitoc este mai uşor de condus. Eu refuz să fac parte din asta şi aleg un alt fel de a trăi. E dreptul meu.
Rep.: Cum ţi s-a părut la Buzău?
M. M.: M-am simţit foarte bine la Buzău. Am mai jucat aici şi mă voi întoarce peste două luni cu un alt spectacol, cu Rodica Mandache, „Marea iubire a lui Sebastian”.
„Rebengiuc m-a întrebat cum am putut juca atât de prost”
Rep.: Este greu să joci în compania unor mari nume, aşa cum s-a întâmplat până acum în cariera ta?
M.M.: Mă simt onorat să joc în compania unor mari nume. Actorii mari însă sunt şi foarte exigenţi şi, atunci când greşeşti, nu au reţinere în a te corecta. Am intrat odată să îl înlocuiesc în piesa „Vizita bătrânei doamne” pe un coleg care s-a îmbolnăvit şi Victor Rebengiuc m-a sunat noaptea şi m-a întrebat: „Cum de ai jucat atât de prost?! Nici nu am putut să mă uit. Am plecat din sală”. I-am explicat că am jucat fără repetiţii…. „Acum înţeleg. Dar nu ai voie să joci aşa. Trebuia să refuzi”, mi-a spus el. Asta înseamnă că ei au ridicat ştacheta foarte sus şi trebuie să ai grijă. Este însă minunat să joci lângă Rodica Mandache, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Maia Morgenstern.
Rep.: Cât sunt de importante pentru tine reprezentaţiile din afara Bucureştiului?
M. M.: Eu ţin foarte mult să avem reprezentaţii în ţară. Oamenii nu au timp să vină la Bucureşti, aşa că alegem spectacole cu două, trei personaje, pentru că turnee nu se mai fac de ani buni din lipsă de bani. În felul acesta, publicul ajunge să cunoască şi tinerii actori pe care nu are şansa să îi vadă la televizor, aşa cum se întâmpla cu generaţiile din urmă. Din păcate au trecut vremurile alea în care îi vedeam la Revelion pe Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru… Noi suntem tineri şi nu avem nume. Trebuie să ne facem noi nume. Aşa că mergem cu geanta în spate şi jucăm prin ţară.
„Joc în 18 spectacole”
Rep.: Ce alte pasiuni ai pe lângă teatru?
M. M.: Pe lângă teatru nu există nimic, pentru că eu joc în foarte multe spectacole. Am ales ca în primii 15 ani de carieră să joc foarte mult, să nu mă preocupe viaţa personală, călătoriile… Aşa se face că, în momentul ăsta, joc în 18 spectacole, în Bucureşti.
Rep.: Sala a fost plină la Buzău. Ai fost surprins?
M.M.: Sala este plină şi pentru că oamenii s-au plictisit de televizor. Aşa că fug de la televizor la teatru, unde poţi vorbi cu actorii, energia este vie. Este drept că la Bucureşti există şi o doză de „snobăreală“ (n.r. snobism). Adică, sunt unii oameni care vor să fie văzuţi la teatru, iar domnişoarele care îşi cumpără genţile Vuitton trebuie să le afişeze. Şi parfumurile şi blănurile trebuie duse undeva şi atunci le plimbă la teatru. Dă bine să povestească că au fost la teatru. Ce au înţeles de la teatru este altceva. Oricum, cred că le rămâne chiar şi lor ceva după un Shakespeare…
{vsig}articole/2013/09/05/teatru{/vsig}