Ghiculeştii, o veche familie urcată la nordul Dunării cu membri ce se vor lega de boierimea noastră începând cu Grigore Ghica sub Vasile Vodă Lupu. La alegerea muntelui Penteleului de la sfârşitul secolului al XVIII-lea apare şi ctitorul de la Poiana Mărului, Dim. Ghica, dar şi vărul său Constantin (Costache) Ghica. Dim.
Ghica se căsătorise cu o reprezentantă a familiei Costescu, coborâtoare din aga Tudoran şi prin slugerul Iorga Costescu, cel legat de neamul Corbenilor prin soţia sa Smaranda şi socru al Catincăi Văcărescu.
Achiziţionarea moşiilor Neculele, Goicet şi Livada de la Grigore Robescu, în 1819, de către Grigore Ghica, văr cu marele ban, va întări poziţia familiei în zonă. Moştenitoarea beizadelei Ghica, Ecaterina, căsătorită Mavrocordat, va fi aceea care la 1875 va vinde imensele moşii Arsele şi Spidiş din Munţii Buzăului către controversatul colonel D. D. Maican, implicat în marea devalizare a fondurilor Armatei alături de fratele său, de unde condamnarea sa de către o curte militară.
Alexandru (Alecu) Ghica (1790-1857), cunoscut şi sub porecla de „Căciulă Mare”, stăpânea la Stâlpu de Buzău, spre jumătatea secolului al XIX-lea, un vast domeniu achiziţionat de întreprinzătorul Gr. Monteoru, socrul prim-ministrului dr. C. Angelescu. Trebuie amintit că soţia marchizului L’Aubespine Sully, Lucsiţa Ghica, aducea în patrimoniul soţului proprietăţile de la Pleşcoi şi Stâlpu. Pe valea Buzăului, Aristide Ghica stăpânea moşii la Cândeştii de Sus şi în Penteleu. De la Manolache Hrisoscoleu va cumpăra Mihalache Ghica moşiile Gropşoarele de Prahova şi Curu Muntelui Roşu. Căldăreştii erau şi ei intraţi pe mâna unui membru al neamului, postelnicul Ion Ghica, spre 1843, după căsătoria sa cu Eufrosina Gh. Filipescu.
Ar mai fi de reţinut şi Alexandrina M. Ghica, fiica lt. col. M. C. Ghica şi a Elenei Văcărescu, care stăpânea moşiile de la Câmpulungeanca, Moceşti şi Valea Hotarului, după soacra sa Elena Slătineanu. Beizadeaua începea spre 1880 un proces greu cu moşnenii din Păltineni pentru muntele Penteleu.
Dimitrie I. Ghica, curierul scriitorului Charles Dickens
|n lungul şir de copii al cuplului Ion Ghica şi al Alexandrinei (Saşa) Mavros, primul va fi Dimitrie I. Ghica cel crescut, pe perioada exilului postpaşoptist al tatălui, de bunica sa Maria Câmpineanu şi de sora sa Maria Ghica, căsătorită Olănescu. Primii ani ai copilăriei se vor derula pe insula Samos, unde în curând tatăl va fi numit, de către sultan, bey. Ion Bălăceanu într-o corespondenţă din primăvara lui 1857 cu scriitorul Ion Ghica îl va descrie pe Dimitrie ca pe un copil liniştit, dar şi preocuparea celor de lângă el în a i se găsi un profesor. După cursurile particulare şi de la Sf. Sava, la 1862, Dimitrie va fi trimis în Anglia la colegiul Wellington. Situaţia se va fi datorat vechiului prieten al scriitorului, ambasadorul englez de la Istambul Straford Canning de Redcliffe. Prea puţin ştiut este faptul că la Londra, pe perioadele vacanţei, Dimitrie va fi curierul scriitorului Charles Dickens, ducându-i acestuia şpalturile la tipografie, deşi scriitorul era cunoscut ca o persoană cu arici la buzunare. |n 1867, intervenea admiterea la Cambridge, la Trinity College. Patru ani vor trece până când obţinea licenţa în ştiinţe sociale şi politice cu Magna cum laude şi titlul de Master of Art. Îndrituit se va arăta tânărul absolvent şi proaspăt doctor să candideze pentru ocuparea postului de la catedra de filozofie de la Iaşi, dar nu va avea succes.
Pilula va fi pe jumătate amară, deoarece acum, la 1870, el se căsătorea cu Melania Kretzulescu, vara sa. Aceasta era fiica lui Constantin Kretzulescu şi a Luxandrei Dedulescu. |n Toplicenii Râmnicului Sărat, socrul lui Dimitrie era proprietarul moşiilor de aici precum şi al celei de la Toneştii de Jos, sfişcuitoare şi oarecum nedreaptă fiind caracterizarea făcută acestuia de către Talleyrand – Perigord – „Un om onest, dar de inteligenţă mediocă”.
Revenind la Dimitrie Ghica, trebuie subliniat că încă de pe vremea studiilor din Anglia el începuse să traducă din Shakespeare, dar şi din alţi scriitori englezi, la insistenţele părinteşti. Totuşi, el va obţine în 1880 premiul Zappa al Academiei pentru traducerile sale din greacă. Patru volume imprimate de-a lungul unui deceniu la Bucureşti, Viena şi Leipzig vor încununa o muncă deosebit de migăloasă la ediţia bilingvă pentru Herodot. Probabil deziluzionat de eşecul suferit la Universitatea de la Iaşi, Dimitrie va lua din nou drumul Angliei victoriene, unde se va angaja la cabinetul numismatic de la British Museum cu urmări târzii în realizarea unui catalog al colecţiei părinteşti.
Lansarea în politica liberală se va face tot la insistenţele părinteşti după 1879. Totuşi, nu trebuie uitate demersurile, în aceeaşi direcţie, depuse de vara sa Zoe Sturdza, soţia omului politic D. A. Sturdza, dar şi de cele ale cumnatului G. Sturdza Miclăuşeni. |ncă un insucces îl va face să se decidă să plece în diplomaţie, unde îşi va începe cariera la Berlin, în calitate de secretar. Deşi va ajunge consilier, va pleca, în aceeaşi calitate, spre Constantinopol. Revenit în centrală la 1896-1898, va pleca din nou ca ministru plenipotenţiar la Atena până în primăvara lui 1905.
Fiind încă din 1894 membru în senatul universităţilor de la Oxford şi Cambridge, Dimitrie va crede că totuşi o carieră universitară îl va împlini.
Un bun cunoscător al realităţilor balcanice
Va avea parte de un nou eşec în încercarea sa de a intra ca profesor la catedra de limba şi literatura greacă de la Iaşi. Motivul invocat de comisie, cum că nu ar fi avut timp să se ocupe de catedră, era pueril intuindu-se o implicare a politicului, mai exact a conservatorilor. D. Ghica se va dovedi datorită atribuţiilor, originilor îndepărtate, dar şi unei sensibilităţi de înţeles, un bun cunoscător al realităţilor balcanice, rapoartele sale trimise Bucureştilor reflectând aspectul. Le va adăuga, şi nu numai datorită cutumelor meseriei, o serie de ştraifuri din presa elenă care de la afacerea Zappa devenise cel puţin inamicală faţă de Regatul Român. Problema aromânilor, lipsa de drepturi a acestora, greutăţile întâmpinate din partea unor autorităţi, campania împotriva şcolilor din Moscopole, Bitolia, Veria, Magarova, Cruşevo, Sanmarina, Avdela şi alte localităţi din Balcani sunt aspecte reflectate de rapoartele diplomatice ale lui D. Ghica. Ţinta principală a presei elene – „Asty”, „Neologos” etc.- va fi Apostol Mărgărit inspectorul şcolar de mare iniţiativă, ce iritase prin neobosita activitate de creare de şcoli pentru aromâni, dar şi prin filoturcismul aproape afişat.
O pasiune mai rară, arta fotografică, va capta timpul liber al diplomatului D. Ghica, de la el în conacul de la Topliceni supravieţuind până spre 1948 câteva albume cu aspecte din zona Râmnicului, Valea Prahovei, Londra, Grecia insulară etc. O uremie va pune capăt vieţii lui D. Ghica în 28 septembrie 1914, după el rămânând, în afara traducerilor sale, o fată şi un băiat.