Temă pentru DNA / Chiria pentru sediul ministerului, umflată de senatorul de Buzău Teodorovici cu 10 miliarde lei

Semne serioase de întrebare asupra contractului pe care Ministerul Fondurilor Europene, condus de senatorul social-democrat de Buzău Eugen Orlando Teodorovici, l-a încheiat cu dezvoltatorul imobiliar Avrig 35, unul dintre cei doi proprietari ai Tower Center, prin care instituția închiriază, pentru noul său sediu, o suprafață de 3.853 mp, la un tarif lunar de 19,8 euro pe metrul pătrat, respectiv  915.000 de euro pe an.

Spunem acest lucru după dezvăluirile cotidianului ,,Evenimentul Zilei”, publicate în ediția print de luni, care au demonstrat faptul că suma plătită de ministerul condus de Teodorovici este sensibil umflată față de prețul obținut de reporterii acestei publicații pentru un spațiu similar.

Conform sursei citate, pentru chiria noului sediu din clădirea Tower Center din București, Ministerul Fondurilor Europene va plăti, în total, mai mult cu până la 240.000 de euro față de prețul obținut de reporterul ,,Evenimentului zilei” de la dezvoltator. Ministerul de resort a încheiat, în urma unei proceduri de achiziție publică, un contract, pe o perioadă de 24 de luni, la prețul lunar de 19,8 euro/mp pentru spațiul de 3.853 mp închiriat în Tower Center.

,,Evenimentul Zilei“ a negociat mai bine

,,În oferta primită de ziarul nostru de la dezvoltator, firma Avrig 35, se precizează că prețul unui metru pătrat în clădire este negociabil între 17 și 19 euro. Prin urmare, chiria obținută de EVZ este mai mică cu 76.000 de euro (în cazul prețului de 19 euro/mp) și până la 240.000 de euro (la un cost de 17 euro/mp), în cei doi ani de contract. Am obținut un preț mai bun decât cel plătit de MFE printr-un simplu e-mail în care s-a cerut oferta standard pentru Tower Center. Reporterul a pretins că reprezintă o importantă companie în căutarea unui sediu”, se arată în ancheta publicată de Evz .

Prin HG nr. 1.100 din 18 decembrie, Guvernul acceptă ca Ministerul Fondurilor Europene să-și mute sediul din Bulevardul Mircea Vodă în Tower Center. Valoarea totală a contractului este de 2,3 milioane de euro fără TVA, în această sumă intrând, pe lângă chirie, și utilitățile și locurile de parcare. Suma va fi achitată din fonduri europene, contractate prin Programul Operațional Asistentă Tehnică. Explicația acestei decizii este că „actualul sediu nu oferă spațiul de care are nevoie MFE pentru o bună funcționare”, după cum se preciza într-un comunicat de presă al ministerului, remis mass-media la sfârșitul anului trecut.

,,Evenimentul Zilei“: Turnul abandonat, abonat la contracte cu statul

Tower Center a stat fără chiariași din 2008, din cauza litigiilor între proprietari și a nerespectării autorizației inițiale de construire, care impunea mai puține etaje față de cele 22 ale imobilului. În 2012, clădirea a fost cumpărată cu 50 de milioane de euro de Ioannis Papalekas și Dragoș Bălteanu. Acesta din urmă este un apropiat al lui Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, alături de care este membru în Consiliul de Administrație de la Biofarm. Imediat, Tower Center a primit un chiriaș de lux: compania de stat Hidroelectrica, care plătește o chirie de 17,5 euro/mp pentru cei peste 3.200 mp contractați.