Echipa locală de handbal feminin s-a impus ieri cu 28 la 27, în deplasarea de la Galați, acolo unde a întâlnit formația Danubius din localitate. Partida desfășurată ieri în orașul de pe Dunăre a făcut parte din cadrul etapei a XIII-a a Diviziei A la handbal feminin.
„Meciul s-a disputat sub semnul echilibrului. În primele 40 de minute, antrenorul Romeo Ilie a trimis în teren jucătoarele tinere care trebuie să se obișnuiască cu acest nivel de competiție. În prima repriză am tot condus cu câte un gol, dar pe finalul acesteia gazdele au revenit și au încheiat în avantaj. În repriza secundă scenariul s-a inversat. Am fost conduși, însă în ultimele minute am reușit să ne adjudecăm victoria. A fost un joc slab, probabil încă resimțim șocul cu Unirea Slobozia. Trebuie să uităm aceste lucruri și să ne gândim la partida de sâmbătă, atunci când vom juca la Buzău cu Știința București, cea mai în formă echipă în momentul de față”, a declarat Ștefan Miloș, președintele echipei din Buzău după victoria de la Galați.
În urma acestui succes, Duțăși Compania revin pe treapta secundă a ierarhiei Diviziei A. Sâmbătă, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“ va avea loc confruntarea dintre HM Buzău și Știința București, ocupanta locului patru. Pentru HM Buzău au marcat: Duță (6 goluri), Radu Maria, Cristina Nițu, Grigore (3 goluri), Ciolpan (3 goluri), Ionescu (4 goluri), Baciu (5 goluri), Tabarcea și Crăciun (4 goluri). Au mai evoluat: Lupu, Boronschi, Bujoiu (portari). Antrenor: Romeo Ilie.