Plan pentru incluziunea romilor râmniceni

Administrația râmniceană a stabilit, pentru perioada 2014-2015, un plan de măsuri pentru incluziunea populației de etnie romă, care reprezintă aproape 10% din populația municipiului. Planul cuprinde măsuri pentru îndeplinirea cărora se vor implica mai multe instituții precum Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Generală

pentru Asistență Socialăși Protecția Copilului, Ministerul Educa­ției Naționale, Casa Corpului Didactic, instituțiile școlare și autoritățile locale.

Mai precis, Inspectoratul Școlar Județean și instituțiile școlare râmnicene  vor dezvolta un sistem de culegere și monitorizare a datelor privind cuprinderea copiilor de vârstă preșcolarăși școlarăîntr-o formă de învățământ și derularea programelor de sprijin care să vizeze reducerea absenteismului sau stimularea participării școlare. În acest sens vor fi organizate concursuri, activități extrașcolare și tabere școlare care să ofere facilități elevilor proveniți din grupurile dezavantajate.

Pentru că procentul ­po­pulației de etnie romă este destul de mare în municipiul râmnicean, autoritățile locale vor implementa, cu ajutorul acestui plan, măsuri de promovare a antreprenoriatului, de identificare a unor oportunități de muncă sau a unor programe de formre profesională adaptate la piața râmniceană sau de susținere a unor asociații meșteșugărești în care meșteșugarii romi să practice meseriile lor. Vor fi implementate și măsuri de recuperare a copiilor nevaccinați, campanii de prevenire a tuberculozei în comunitatea romă, campanii de educație privind HIV-SIDA și boli cu transmitere sexualăși campanii privind igiena primarăși igiena alimentației.