7 pași spre un ten mai curat și un păr mai sănătos

Adepții dietei vegane susțin că această este cea mai simplă și mai sigură cale către o piele de vis și un păr puternic și mătăsos. Dacă te-ai gândit să îi dai o șansa veganismului, noi îți sugerăm câțiva păși prin care îți poți ușura trecerea de la un stil de viață omnivor către absența oricărui produs de origine animală.

Oamenii adopta o dietă vegană din mai multe motive: sănătatea lor, mediul înconjurător, religia, dragostea pentru animale. Dacă vrei să adopți și tu acest stil alimentar, dar nu știi ce să faci sau nu crezi că ești în stare, am adunat câteva sugestii utile pentru a-ți ușura trecerea la un stil de viață mai sănătos.

Găsește-ți o motivație puternică

 Fie că ai decis să renunți la produsele animale din dragoste pentru necuvân­tătoare, fie că vrei să ajuți la protejarea mediului înconjurător sau îți dorești un ten mai curat și un organism mai sănătos, trebuie să fii conștient de motivul pentru care urmează să adopți o dietă vegană. Dacă ai o motivație puternică, vei reuși să o respecți chiar și atunci când apar provocări.

Găsește prieteni care să te susțină

 Fie că îți convingi o prietenă sau un prieten să devină vegani alături de tine, fie te alături unui grup de susținere pe Facebook, te ajută să rămâi motivat atunci când mai ai pe altcineva alături de tine.

Fă păși mărunți

 Începe prin a renunța la alimentele cărora crezi că le vei simți cel mai puțin lipsă și renunță treptat la mâncăruri, până ajungi la cele cărora crezi că le vei simți lipsă cel mai mult. Atunci când renunți treptat la alimente, vei face trecerea mai ușoară. Nu știi de unde să începi? Încearcă să nu mai mănânci carne miercurea și vinerea, de exemplu. După câteva săptămâni vei vedea la ce mai vrei să renunți.

Găsește înlocuitori

 Fă o listă cu mâncărurile tale preferate non-vegane și gândește-te cu ce mâncăruri vegane le poți înlocui dacă ți se face brusc poftă de ele. Îți place brânza? Fă experimente culinare cu soia și brânză de migdale sau brânză de caju!

Fii creativ!

 Dacă te concentrezi doar pe lucrurile pe care nu le mai poți mânca, te vei tortura în fiecare zi. Experimentează, în schimb, combinații neobișnuite de alimente și lasă-ți imaginația să zburde în bucătărie.

Mănâncă în oraș

 Găsește restaurante exclusiv vegane în zona ta sau măcar unele care au multe opțiuni vegane inmeniu (mâncare Indiană, de exemplu). Astfel nu te vei simți privată de bucuria de a mânca în oraș, și vei găsi și idei de rețete pe care să le încerci apoi acasă.

Anunță lumea despre nouă ta dietă

 Dacă le spui prietenilor și membrilor familiei că ai devenit vegan, îți vor pregăti mereu ceva separat de mâncare la petreceri și reuniuni, astfel încât să nu te simți exclus și nici să nu îți fie poftă. Nu uita: dietă vegană nu înseamnă  să te privezi de plăcerile culinare, ci să descoperi noi gusturi și să te bucuri de un corp mai sănătos!