Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a fost inclus în proiectul de neutralizare a deșeurilor medicale din activitatea spitalicească, proiect derulat prin Ministerul Sănătății – Unitatea de Implementare și Coordonare Programe, pentru o nouă aliniere la standardele europene în domeniu.
Astfel, grație unui proiect european, Spitalul Municipal va fi dotat cu o stație de neutralizare a deșeurilor medicale. Banii necesari, câteva mii de euro, vor veni din fonduri europene, prin Ministerul Sănătății. Pentru implementarea legală a proiectului, consilierii locali vor aproba punerea la dispoziția unității spitalicești a unui teren în suprafață de 52 de metri pătrați, situat în incinta instituției, pe care să se amenajeze stația de neutralizare a deșeurilor medicale. Ministerul de resort cere ca terenurile pe care se vor realiza investițiile să facă parte din domeniul public al localităților respective, să fie transmise în administrare și să fie puse la dispoziție pentru realizarea obiectivelor stabilite. Pentru implementarea acestui proiect, consilierii locali vor aproba punerea la dispoziția unității spitalicești râmnicene un spațiu de 52 metri pătrați, spațiu identificat dintr-un corp de clădire al acestei instituții și a terenului aferenet acestuia, aparținând domeniului public al municipiului râmnicean.