Buzoianul Adrian Nicolae, multifuncțional în arta teatrului

Pură pasiune pentru teatru. Acesta este sloganul care-l definește pe tânărul buzoian Adrian Nicolae, ce nu concepe nicio zi în care să nu vorbească despre teatru, scenă, actorie, replici și planuri pentru festivaluri.

Este profesor la Cercul de Teatru al Palatului Copiilor de mai bine de doi ani, timp în care la fiecare ocazie specială, cum ar fi Paștele sau Crăciunul, îmbracă hainele de Moș sau de Iepuraș, iar când nu îi intreabă pe copii de dorințele lor, le predă prin joacă tainele actoricești pe care le-a deprins la liceul și facultatea de profil.

„La mine pasiunea pentru scenă, replici, decoruri, tot ceea ce înseamnă această lume captivantă a teatrului a început în secunda în care am intrat la liceul de artă, secția Arta Actorului. Am continuat apoi cursurile la facultatea de teatru de la Iași, am lucrat 3 ani la Bacău, la Petroșani, după care m-am întors la Buzău, acasă, pentru că am aflat de concursul de la Palat. Făcusem și pedagogie în anii de facultate, așa că am putut preda imediat ce am luat examenul. și aici predau încă, am deja peste 40 de copii ce vin săptămânal la Palat, cu ei am câștigat câteva premii la festivalurile unde ne-am prezentat și în ei îmi pun toată încrederea și în acest an”, a detaliat Adi Nicolae.

În afara acestor cursuri pe care le are la Cercul de Teatru, Adi se transformă în fiecare săptămână în câte un personaj la petrecerile private unde este solicitat de cei care se ocupă de locurile de joacă  din Buzău, mai merge și la grădinițele private unde „muncește prin joacă” alături de alți prichindei, iar acum se pregătește de evenimentele ce se organizează de Paște-serbări, petreceri-unde va juca rolul Iepurașului ce îndeplinește dorințele copiilor cuminți.

Ziua Mondială a Teatrului, a doua ediție la Buzău

Alături de copiii ce frecventează cursurile de actorie în cadrul cercului de la Palat, Adi a organizat anul trecut prima ediție a evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Teatrului, iar dacă toate detaliile vor fi puse la punct, și anul acesta ediția va fi un adevărat succes. „Sperăm să avem cât mai mulți copiii care să se implice în această zi specială, anul trecut a ieșit bine, acum avem deja experiențăși sper să iasă foarte bine. Mai avem de trecut alte două<hopuri>, la festivalurile națio­nale de la Lugoj și Iași, anul trecut chiar am făcut o figură bună întorcându-ne cu premii de la Iași”, a încheiat Adi Nicolae.