Fata cu violoncelul de la Amadeus / Buzoianca Patricia Cimpoiașu își menține silueta practicând echitația la casa sa din Mânzălești

În timp ce alte vedete apelează la fel de fel de operații estetice și cure alimentare drastice pentru a-și menține o siluetă impecabilă, buzoianca

Patricia Cimpoiașu se păstrează în formă practicând echitația. Membră a trupei Amadeus, Patricia este absolventă a Liceului de Artă „Margareta Sterian”, studiază violoncelul de mai bine de zece ani și are doi cai pe care îi crește în satul buzoian Plavățu, comuna Mânzălești.

Buzoianca este pasionată de echitație, motiv pentru care, ori de câte ori are timp liber, merge la călărit. Artista spune că acest sport o ajută să-și mențină silueta impecabilă, dar o și relaxează. Patricia Cimpoiașu are un cal preferat, alături de care se simte în siguranță. Astfel că, datorită orelor de călărie, frumoasa brunetă nu are ­pro­bleme cu greutatea.

„Încerc să-mi echilibrez mesele și să țin cont de tot ce-mi cere organismul. Acord o atenție deosebită perioadelor de post de peste an în care îmi măresc porția de vitamine, iar, atât cât îmi permite organismul, postesc lunea, miercurea și vinerea. În perioadele cu vreme bună obișnuiesc să merg la echitație și înot. Am început sa iau primele ore de echitație în urmă cu cinci ani, iar în ultima vreme am mers mai mult acasă, la Buzău, unde am doi cai blânzi pe care un om de nădejde îi antrenează și îi îngrijește zilnic. Acum vreau să trec la un nivel mai avansat și iau lecții în acest sens”, a declarat Patricia Cimpoiașu pentru Puterea.

Buzoianca a avut, timp de patru ani, o relație cu Vlad Miriță, unul dintre cei mai cunoscuți tenori din România, cel care a participat alături de Nico la Eurovision, în 2008. Chiar dacă presa vorbea

despre cei doi ca despre perechea perfectă, povestea de dragoste dintre Patricia și Vlad s-a încheiat la finalul anului 2013.