Mâine se împlinește un an de la moartea tinerei Anca Bereveanu, fetița din Potoceni care și-a pierdut viața în urma accidentului provocat de primarul comunei Cernătești Valerică Șercăianu. În amintirea fetei de 14 ani, colegii,
prietenii și profesori au realizat un material pe care îl dedică Ancăi, în speranța că justiția va face dreptate.
Toate aceste gânduri spuse pe rând de persoanele dragi Ancăi o descriu ca pe o persoană prețuită de întreaga comunitate a satului. Opiniile fiecăruia pot fi luate ca episoade din viața unui om care a fost apreciat în viață nu atât de mult cum a fost jelit după moarte.
Când venim pe lumea aceasta, fiecare avem un înger păzitor și pe parcursul întregii vieți căpătăm și alți îngeri care pleacă poate prea devreme dintre noi. Unul dintre acești îngeri este și Anca Bereveanu, fetița plecată la ceruri în urma cumplitului accident din ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena. Când spunem Anca, spunem un om care a însemnat, înseamnă și va însemna ceva pentru noi. Era un copil sufletist, de încredere , sincer și ambițios, iar când își propunea ceva, nu se lăsa până nu realiza ce și-a propus . Dar, pe lângă aceste calități era o fata foarte harnică, firavă și puternică. Își ajuta părinții și bunicii la treburile gospodărești și la alte treburi la care se pricepea. Era singurul copil al familiei și își iubea enorm de mult atât părinții, cât și bunicii. Dragostea pe care le-o purta era una nemărginită, caracterizată prin gesturi doar de ea știute.
Cu ocazia împlinirii a 40 de zile de la tragicul eveniment, Bogdan-Gabriel Caloian și-a luat inima în dinți și cu lacrimi șiroaie pe ochi, a scris o poezie, ce poate spune că este un „Luceafăr” al său ce l-a intitulat „ÎN MEMORIAM, ANCU}EL!“ . Diminutivul „ANCU}EL“ l-a introdus în această poezie pentru că mama Ancăi, Nicoleta Zaharia, îl folosea deseori pentru a o alinta. În ziua de 10 iulie 2013 a postat-o pe contul lui de Facebook. Butonul „LIKE” a fost tastat de aproximativ 140 de persoane, ceea ce dovedește relația apropiată a tinerei dispărute cu cei care au cunoscut-o. Comentariile au curs roiuri pe baza acestei poezii: „Anca era o persoană minunată, cuminte!! Însă Dumnezeu a luat-o sus la ceruri!” (Andreea Șulă) , „Mare păcat, un copil cuminte” (Nicole Nicole) , „Trist, dar foarte frumos. Uneori, Dumnezeu alege cele mai frumoase flori pentru grădina sa.” (Andreea Stemate).
Sinceritatea ei a făcut ca toată lumea să o aprecieze. Era o fată de încredere și o bună confidentă. Avea o mulțime de prieteni care o iubeau și o susțineau în tot ceea ce voia să facă. Nu avea probleme cu nimeni, iar toată lumea o cunoștea ca fiind o fată bună la suflet și silitoare. Se înțelegea foarte bine cu cei din jur. Întotdeauna a știut cum să se comporte cu persoanele apropiate ei, fie că erau părinții, fie bunicii sau chiar prietenii, pe toți îi trata cu respect.
Cadrele didactice de la școala gimnazială din satul Potoceni sunt încă împietrite de durere. „Când ne gândim la Anca Bereveanu, ne gândim la o fetiță delicată, fragilă, veșnic zâmbitoare și preocupată de ceva numai de ea știut. Numele <Anca> în onomastică înseamnă a avea milă, a binevoi. În aceeași măsură înseamnă grație, eleganță, bunăvoință și farmec. Toate aceste însușiri erau întruchipate în ființa Ancăi. În clasă, pe scenă, la <Copiii Soarelui> era numai mișcare și bucurie. În zborul ei către maturitate din păcate cineva i-a frânt aripile pământene, iar Dumnezeu a avut grijă să-i dea altele mai puternice, mai luminoase și s-o introducă în OASTEA ÎNGERILOR.“ (Prof. de biologie Elisabeta Ladă și educator Doina Tudorie).
Numeroșii oameni stau și oftează amintindu-și cu drag de draga lor amică: „De multe ori ne dăm seama cât de mult ținem la o persoană doar când o pierdem ,însă atunci…deja e prea târziu! Îmi pare foarte rău că s-a stins din viață o fată atât de tânără…Dumnezeu știe cel mai bine de ce a luat-o acolo sus, lânga El. Oricum…Anca va rămâne pentru totdeauna în sufletele noastre!” (Diana }ancu).
Cu sufletul împietrit de durere, Maria Aldea regretă enorm pierderea dragei sale vecine: „Duminica de dinaintea accidentului o am proaspătă în minte. Ne-am întâlnit și radia ca niciodată. Am povestit multe, am vorbit despre viitorul ei… avea emoții pentru imediatul examen. Zâmbea și râdea, era optimistă. La sfârșitul zilei a spus că ne mai vedem, dar ne-am mai văzut numai la priveghi și înmormântare. Nici toate florile din lume, pe care i le-aș duce la mormânt, nu ar putea spune acel <Mulțumesc!>, nici toate lumânările pe care le-aș aprinde nu ar da căldura îmbrățisării pe care i-aș da-o, dacă aș ști că este din nou acea duminică și este ultima dată când ne vedem”.
Foștii colegi mărturisesc: „…Anca a fost pentru mine o persoană pe care am iubit-o mult de tot, pentru care aș fi făcut multe…Mă uit la pozele în care suntem împreună și îmi este atât de dor de ea, vreau măcar 5 secunde să o strâng în brațe, să-i zic că mi-e dor de ea și să nu mai plece niciodată…Oricum ea e bine…acolo sus este și bunica mea și știu că au grijă una de cealaltă…” (Stoica Oana)
„Anca pentru mine a fost o colegă de clasă dar și o bună prietenă… Mi-a fost greu să mă împac cu ideea că ea a murit și nu o să o mai văd niciodată…Vestea aceea că ea a murit trecând ca un fulger prin inimile noastre…A trecut aproape un an de când ea nu mai este printre noi și eu nici acum nu realizez ce s-a întâmplat….Mai ales când eram la școală..și ne așteptam mereu să intre pe ușă cu doza de suc în mână și cu telefonul la ureche. Aș mai vrea să te văd macar in vis, și să îți spun cât de mult îmi lipsești. Te voi iubi mereu și nu te vom uita niciodată, Îngerașule !” ( Jugănaru Luminița)
„… În fiecare zi când trec pe lânga locul acela blestemat unde s-a întamplat nenorocirea am un gol în suflet și gândul zboară la tine … 21 mai… până în anul 2013 era o zi fericită dar acum când mă gândesc că se apropie cu pași repezi, îmi vine să plâng deoarece știu că atunci tu ai plecat dintre noi acolo sus, la îngeri și ne-ai lăsat singuri și copleșiți de durere…. Îmi este foarte dor de tine și nu doar eu, toți te vrem înapoi să ne aduci din nou zâmbetul pe buze … !” (Olaru Mădălina)
„Ea e Anca mea : Care vorbea toată ziua la telefon, cu care mă tachinam mereu. Cine mai mă sună pe mine cu noaptea în cap să mă întrebe ce fac ? Cu cine mai râd eu la școală? Îmi este dor de tine . Să mai mă tachinezi așa cum știai tu ! . Te iubesc ! și mi-e dor de tineee. O vreau înapoi pe Anca mea… ” (Vlăgea Elena)
„Ne vizitam des, făceam multe lucruri împreună și din puținul ei dădea oricui . Verile le petreceam împreună cu ea, știam totul una despre cealaltă și uneori eram de nedespărțit.” (Nedelcu Cristina).
„Întotdeauna Anca va avea un loc special în inima mea. De mici eram foarte bune prietene, și stăteam mult timp împreună. Dar, încetul cu încetul, crescând și maturizându-ne devenisem doar simple amice și colege. Ne înțelegeam destul de bine, deși uneori ne cam certam. Îmi amintesc cu drag, clipele petrecute alături de ea . Mi-a fost o bună prietenă și întotdeauna mă voi gândi la ea. Îmi voi aduce aminte cu drag, de momentele speciale petrecute împreună, de năzdrăvăniile pe care le făceam în copilărie, dar și alături de colegii de clasă.” (Ana – Maria Tudorie ).
„Am fost coleg de grădiniță cu Anca, era așa de cuminte și liniștită iar la serbările organizate de doamna educatoare mama și bunica ei erau foarte mândre de odrasla lor. Voi purta o viață întreagă ultima mea discuție cu ea, de pe coridorul școlii unde ea a învățat aproape 8 ani de zile. Era foarte fericită că luaseră cea mai mare notă la simularea de la limba română, spunea că dorea să intre la liceul economic din Buzău. Mi-a vorbit cu atât optimism despre viitorul ei….Când am încheiat discuția parcă și-a luat adio și mi-a spus să mai vin pe la școală și să-i povestesc cum este la liceu. Ca elev seminarist pot spune că Anca venea de mică la biserică alături de bunicii ei iar în ultima perioadă a vieții alături de prietenul ei. Dar totul s-a ruinat o dată cu ziua de 21.mai.2013, o zi neagră pentru tot satul Potoceni. A lăsat în urmă o familie minunată, prieteni care mai de care mai buni și foști colegi împietriți de durere .” (Bogdan-Gabriel Caloian )
Mormântul este acoperit și acum de flori și lumânări, iar la trei luni de la tragicul accident în locul cu pricina a fost ridicată o cruce unde este întipărit de două ori chipul plin de zămbet al Ancăi.
A trecut aproape un an de la tragicul accident și zilnic mergem să aprindem lumânări și să-i depunem o floare la căpătâi pentru ceea ce a fost prietena și colega noastră…. și totuși nu am uitat să ne amintim de clipele frumoase petrecute alături de ea. Te-am purtat, te purtăm și te vom purta mereu în sufletele și-n rugăciunile noastre !
DESTIN CURMAT…
Putem vorbi de îngerași, de copilași care-au plecat, poate prea devreme
În lumea cea fără de dor, de unde nu se vor întoarce fizic !
Cel mult, se vor întoarce-n vise, ce stau ascunse în culise,
TU, ai plecat subit și ne-ai lăsat durerea cea plină de-un foc nestins,
O floare-atunci s-a ofilit și parcă totul s-a curmat…
Și-o lume plină de păcat… a amuțit.
O viață ai avut, răpită de-o mașină,
O maică ai avut, ce plânge și suspină
Un tată cu durere tot merge la mormânt
Și toată lumea cu tine-acum stă-n gând.
O tinerețe frântă și un destin prea crunt
Așa de repede, TU, Anca nostră ai intrat
Spre veșnicie, în mormânt.
Auzi-ne-a noastră strigare
O facem către tine, un îngeraș pierdut,
O stea ce strălucește pe cerul albăstrui
Ce ne veghează-n taină și o simțim aproape,
Ne-mplinești dorințe, ne apără în toate.
Un îngeraș ascuns sub o lumină mare,
Cu haine argintii dar și strălucitoare
În cimitir odihna-ș face cam sfios
Spre slava lumii dragi și-a Domnului Hristos.
Te rog ceva!
Tu să ne ierți pe noi cei care câteodată
Ți-am greșit cu voie, fără voie,
Noi ne rugăm fierbinte pentru odihna ta,
Să ai parte de bine acolo, lângă îngerași
Pe care tu-i consideri doar niște drăgălași.
Alungă și durerea din suflet părintesc
De la prieteni , rude, din neamul bătrănesc,
Și ne gândim la tine cu lacrimile reci
TU, Anca, nu ne lași la greu, ci ne iubești.
Cu totul c-a trecut un an de suferință
Un an de pomenire, un an de grea voință
Am stat cu gându-n stăruință
Și stăm acum și ne-ntrebăm
De ce Domnul te-a luat,
Acolo, lângă El ?
Să fii mereu cu noi, să ne privești mereu
Din poze și din cer,
Și să ne-ajuți la greu.
O rugăciune mare o facem pentru tine
Ca Domnul să-ți ierte, păcatele puține,
Să te gândești la noi și să te veselești
TU, îngere prea bun, mereu să ne zâmbești.
Material realizat de Bogdan-Gabriel Caloian și Ana-Maria Tudorie împreună cu colaboratorii Oana-Ramona Stoica și Maria Aldea.