Prins după 9 ani de la săvârșirea crimei. Un buzoian a fost denunțat chiar de fratele său

Un bărbat din Breaza, care a comis un omor deosebit de grav, a fost prins abia după 9 ani de la comiterea faptei. În anul 2013 acesta a intrat în casa unei femei în vârstă de 89 de ani, imobilizată la pat, pe care a omorât-o. Conform anchetatorilor, el a lovit-o în mod repetat în încercarea de a afla de la bătrână unde ține cei 500 lei primiți ca pensie și indemnizație pentru persoană cu handicap. După ce a găsit banii, și-a sugrumat victima.

„În noaptea de 18.01.2013, pe fondul consumului de alcool, a pătruns fără drept in locuința victimei B.E., în vârstă de 89 de ani, ce se afla imobilizată la pat din cauza unor afecțiuni din perioada copilăriei, după care i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței și brațelor, cauzându-i fracturi ale acestora, pentru a-i remite banii pe care-i încasase cu titlu de indemnizație de handicap și pensie de agricultor, iar după sustragerea sumei de 500 lei, a sugrumat victima prin comprimarea gâtului cu palmele, cauzându-i decesul.Cercetările au fost declanșate la data de 19.01.2013 (aproximativ cu 9 ani în urmă), când organele de poliție au fost sesizate că numita B.E., în vârstă de 89 de ani, a fost găsită decedată la locuința sa din comuna Breaza, județul Buzău, prezentând urme de violență, necropsia efectuată stabilind că decesul s-a produs urmare unei agresiuni”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

La momentul respectiv nu au fost suficiente probe pentru a-l reține pe bărbat, mai ales că acesta trecuse și testul poligraf. Cu toate acestea, cercetările au continuat. În anul 2021, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a intrat din nou în atenția poliției după ce  a săvârșit o tâlhărie împreună cu fratele său. Cei doi au intrat în casa unui vecin din Breaza, l-au luat la bătaie și au furat suma de 10.000 lei, moment în care cei doi frați au fost arestați și duși în aceeași celulă, unde s-au luat la ceartă. Fratele criminalului l-a amenințat că îl va denunța pe buzoian, lucru pe care l-a și făcut, prin intermediul altei persoane. Prin urmare, cercetările au fost reluate, iar bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost reținut.

“În baza probatoriului administrat, la data de 20.12.2021 s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru săvârșirea celor 3 infracțiuni,    solicitându-se instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 22.12.2021”, se mai precizează în comunicat.