Altfel de colindători la Parlament

Sindicaliștii buzoieni din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC, din Ministerul Afacerilor Interne, s-au alăturat colegilor din țară la protestul din fața Parlamentului ce se află în desfășurare.

„Suntem în fața Parlamentului.  Se dezbate Legea bugetului și ne revendicăm drepturile cuvenite!

…și ne bântuie, așa, o întrebare: oare altor bugetari, altor angajați din privat, nu le pasă de viitorul lor și al celor ce vor urma?”, este unul din mesajele pe care le-au transmis sindicaliștii pe paginile de socializare.

Într-un comunicat transmis în ageastă dimineață agențiilor de presă, sindicaliștii explicau prezența lor în stradă în aceste zile dinaintea sărbătorilor. Iată ce au comunicat sindicaliștii din cadrul SNPPC :„ Protestele noastre vizează nu doar drepturile cuvenite, ci și eficientizarea serviciului polițienesc derulat în slujba cetățenilor.

În calitate de organizație sindicală reprezentativă din punct de vedere juridic, la nivelul sectorului de activitate ,,Ordine publică”, FSNPPC – care are în componență circa 40.000 de angajați din MAI – a inițiat, în comun cu alte 14 organizații de profil, o serie de proteste, în stradă, în data de 23 decembrie a.c., deoarece solicitările adresate Guvernului, în cadrul ședințelor de dialog social sindical, dar și în scris, pe parcursul anului curent, nu au fost puse în aplicare.

Principalele revendicări se referă la:

  • aplicarea integrală a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce privește Anexele VI și VIII, care fac referire la polițiștii, militarii și personalul contractual din familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională;
  • indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației, conform legii, pentru anii 2019-2020 (nu doar pentru ultimul an), dat fiind faptul că acestea au fost ,,înghețate”, timp de doi ani, prin ordonanțe de urgență ale guvernelor aflate la putere;
  • majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul prevăzut de lege, pentru a eficientiza activitatea Poliției judiciare și a celorlalți polițiști care desfășoară activități în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative;
  • diminuarea deficitului de personal polițienesc, pentru a ne putea îndeplini misiunile de ordine și siguranță publică, în interesul comunității și al statului, la standardele prevăzute de lege, dar și pentru a evita suprasolicitarea continuă a personalului operativ, prin efectuarea de misiuni și sarcini suplimentare, zi de zi;
  • dotarea logistică a polițiștilor, cu mijloace de mobilitate, dar și cu echipamente de intervenție și de protecție fizică adecvate îndeplinirii misiunilor;
  • impunerea forțată a unor sarcini cu specific medico-sanitar, pentru care nu avem pregătirea necesară, în toată perioada stării de urgență și a stărilor succesive de alertă, declarate de Guvern, pe timpul pandemiei, începând cu 15 martie 2020;
  • eficientizarea dialogului social cu Guvernul și MAI, în ceea ce privește drepturile/interesele polițiștilor și ale personalului contractual.”