,,În parc“, o comedie cu patru cupluri, patru scenete și mult mai multe motive de râs

Actorii Ana Ularu, Istvan Teglas și Rodica Lazăr vor juca pe scena Cafenelei Artiștilor în această seară, de la orele 20.00

Totul pornește de la situația în care în parc se află o bancă goală. Pe ea vor lua

loc pe rând patru cupluri, din patru epoci diferite, în patru scene distincte. Comedia ,,În Parc“ recent scrisă și regizată de Radu Iacoban îi are în distribuție pe Ana Ularu, Istvan Teglas și Rodica Lazăr, o ­ge­nerație de actori tineri, și se va juca diseară, în Cafeneaua Artiștilor, de la orele 20.00. „Pe 9 iulie venim la și la Buzău cu cel mai nou proiect, în care îi veți vedea Eminescu și Veronica Micle, Regele Ferdinand și Mița Biciclista, criminalul în serie Râmaru și Mihaela, precum și un El și o Ea din zilele noastre. Este totul foarte simplu la început, ești într-un parc și te uiți în gol la o bancă. Și te gândești că poate acolo, într-o zi, Eminescu și Veronica Micle și-au spus vorbe de amor. Sau că Regele Ferdinand și Mița Biciclista puneau țara la cale înainte de Primul Război Mondial. Sau că Ion Râmaru își dădea întâlnire cu o fată. Și apoi sună telefonul și vezi că e prietenul/prietena care îți spune că întârzie un pic. Și îți amintești de ce ești acolo. De ce ai venit în parc?“, a detaliat regizorul Iacoban.

Cu acest proiect vrea să demonstreze  că noua generație de actori merită mai mult atenția publicului

În paralel cu piesele de teatru, regizorul adună în acest an alte trei proiecte de film finalizate. Și totuși, vrea mai mult, ca să demonstreze, publicului obișnuit prea mult cu generația idolatrizată în „epoca comunistă” că și eu merită atenția lui. „Această nouă generație trăiește, din păcate, în continuare în umbra artiștilor emeriți, pentru că altfel nu îmi explic de ce lumea dă bani grei să vadă actori <mari> în șușanele ieftine, organizate ad-hoc prin diverse case de cultură. Nu zic că ar trebui să renegăm tot ce a fost, spun doar că între <înțelepți și novici> nu există ajutor și conlucrare, există mai degrabă conflict. Oricum, aștia mici și hămesiți își fac treaba într-un micro-sistem cu fonduri puține și public restrâns, ăia mari beneficiază de fonduri imense și nu se mai satură de ele… pac!

Singura modalitate prin care această generație se poate <consacra> e să facă cât mai multe: filme, spectacole, happening-uri, experimente, orice. Având o ofertă variată, calitatea, în timp, va crește. Considerația din partea ­pu­blicului, așa cum era în perioada comunistă, atunci când, să nu uităm, oamenii glorificau cele două ore de emisie la teveu sau erau duși cu forța la teatru, nu va mai exista niciodată. Vrem să facem multe, trebuie doar să aveți răbdare cu noi”, a mai spus Radu Iacoban.