Ion Viorel, tehnicianul divizionarei secunde Gloria Buzău, nu regretă cantonamentul pe care formația din Crâng îl efectuează în Turcia, în ciuda primelor rezultate înregistrate de echipa
sa în meciurile de pregătire (n.r, Gloria Buzău – Mordovia Saransk: 1-8, Gloria Buzău – Al Raed: 1 – 5).
Antrenorul buzoienilor a declarat că echipa sa se află la începutul pregătirilor și că aceasta este în continuă creștere de formă.
„Pentru noi este foarte bine că suntem aici. Când ne-am fi permis noi să ajungem aici, având în vedere situația actuală a clubului? Întâlnim în meciurile de pregătire echipe extrem de valoroase, cu bugete de sute de ori mai mari decât al nostru și cu pretenții de măsură. Păi Yuri Semin (n.r., antrenor Mordovia Saransk), fostul tehnician de la Dinamo Kiev, Lokomotiv Moscova, cel care a antrenat și naționala Rusiei, care în prezent e la Mordovia, are 2 milioane de euro salariu anual. Cu 2 milioane de euro anual ții la cote înalte tot sportul buzoian. Despre echipele din Iran sau de saudiți nu mai vorbesc. Avem un lot tânăr, fără experiență prea mare și totuși reușim să le ținem piept o repriză. Atât putem în momentul de față în condițiile în care am avut la ora jocului doar 16 jucători apți. Noi nu suntem nici la 10% din perioada de pregătire, în timp ce adversarele noastre încep campionatul în câteva săptămâni”, a declarat Ion Viorel.
Galeria foto cu buzoienii în stagiul de pregătire din Turcia este disponibilă pe site-ul buzaulsportiv.ro / buzaul-sportiv.ro.