Spre epoci mai noi se va veni și cu ideea că la baza așezării Vadu Sorești de astăzi ar fi stat necropolele din secolul IV după Christos din dealul Șumordoaia, dar și
de la punctul „La fântână”.
Episcopul Luca, în 8 septembrie 1586, amintea și de biserica de la Modruzești a postelnicului Stoica. Moșia de la Modruzești era vândută de către moșneni episcopului Ioasaf la 26 aprilie 1713, ocazie cu care erau amintiți moșnenii Tihulești. Tranzacția va continua și în „Zăvoianca din Gura Câlnăului și în Tihuleasca și în Mosăștire”. Din poruncă domnească se cerea hotarnicilor ca „fiind toți moșnenii de față să le citiți toate cărțile și zapisele ce vor avea la mâinile lor și să le alegeți părțile de moșie ce au cumpărat sființia sa părintele Io(a)saf episcopul de la Modruzești și din Zăvoiasca de la moșnenii de acolo”. În finalul documentului se cerea în mod expres „și să le dați și scrisori la mâinile lor”.
Spre epoca modernă
În 1845, localitatea trecea la județul Buzău. Pentru moșia Blestematele interveneau unele dificultăți în stabilirea unor hotare spre 1860. Al. C. Scărlătescu, procuratorul mănăstirii Banu, solicita Tribunalului Buzău, la 16 mai, verificarea situației, iar între vecini erau menționați Spiru Anastasiu, Costache Gr. Periețeanu, Mihalache Racoviță și moșnenii Beceni. Se va citi hotărnicia din 1 noiembrie 1858 efectuată de către Al. Lambru, apoi se va merge pe teren unde se vor lua în considerare mai multe documente, începând cu hotărnicia lui Carol Gold din 1841. Acesta, la rândul său, mersese pe hrisovul lui Matei Basarab din leat 7151 < 1642-1643> dat mănăstirii Meledic, metocul episcopal, dar și pe hotărnicia din leat 7216 <1707-1708> făcută de către 12 boieri ce hotărniciseră moșia Beceni. Hotarul dintre mănăstirea Banului și moșneni se va lăsa așa cum era din vechime, pe slemnea Hârbocii. După războiul de la 1877, localitatea, compusă din satele Hârboca, Clociți și Vadul – Soreștilor, avea peste 1.600 de locuitori.
Avocatura statului adresându-se în 14 iunie 1879 instanței de la Buzău, amintea că încă din luna martie înaintase un extract din hotărnicia moșiei Hârboca, Vârboceni și Blestematele, proprietate a fraților Ion, Nae și Îtefan N. Perietzeanu „În ceea ce privește vecinătatea cu moșia statului Motohani și Rădulești de Sus, districtul Rm. Sărat, pendinte de mănăstirea Băbeni”. Întrucât prin operațiune se afectau interesele statului, se cerea anularea sau cel puțin reformarea documentului. Va mai fi contestată hotărnicia Perietzenilor, în 2 iunie 1879, de C. N. Berhă cu fiii, precum și de Gh. C. Alecsandrescu din Buzău, Dincă și Gr. Alexandrescu din Merei, plasa Sărata, și de V. Râpeanu din Pietroasa. Pericle Zeuceanu efectuase hotărnicia moșiilor amintite precum și a diviziunii Cocorăști, dar și a pădurii Ocea de la Beceni, proprietate Perietzeanu. Relativ la Costache N. Berhă, ar fi de amintit că numele îi venea de la fonetizarea Berchtold-ului germanic. Acesta se semna, în 8 noiembrie 1857 pe volumul Viețile sfinților pe luna octombrie, București, 1835, de la Petrăchești, menționându-și vârsta de 18 ani, amintindu-l și pe preotul Ștefan Duhovnicul ce slujea pe atunci aici. După unele date, fieful familiei ar fi fost în Coca Seacă.
Vecinii Cocorăștilor – H. Nicolau cu moșia sa Beceni de Jos (devenită Valea Părului), moșnenii Beceni, locuitorii din cătunul Valea Părului, mănăstirea Banu, casa răposatului Spirea Anastasiu din Clociți, Sc. Șt. Petrovici Armis, proprietarul moșiei Furești sau Izvorul Dulce, Ioan Marghiloman, propretarul moșiei Policiori sau Pâclele, Sc. Pherekyde și alții – vor primi citații. La Beceni, predarea acestora se va face în 29 aprilie către Ilie Ion Enăchescu „unul din cei mai de frunte moșneni”.
Hotărniciile, prilej de procese
Hristache Nicolau va contesta lucrarea, deoarece hotărnicia lui Zefkyde și Zeuceanu îi atingeau „limitele proprietății mele Cocorăști – Beceni ce-i zice și Valea Părului”. S. Perietzeanu, în luna martie 1879 chema în judecată casa răposatului N. Perietzeanu și pe C. Berhă. Cu această ocazie se aminteau și câteva probleme legate de genealogia neamului Perietzeanu. Astfel, din C. Perietzeanu, bunicul reclamantului, descindeau trei fii – Grigore, tatăl aceluiași reclamant, Nicolae și Constantin. Averea se împărțise la cei trei fii în 21 noiembrie 1851. Tribunalul va admite contestația Nicolau, vis-à-vis de hotărnicia lui Șt. Pericle, la 28 august 1879. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, se emitea ipoteza existenței aici a cetății Râmidava și, în contextul monedelor romane aduse de izvorul Clociți, se solicita măcar efectuarea unor sondaje, deși se venea cu localizarea, pentru așezarea antică, la Drajna de Sus de Prahova. Moșnenii din Clociți apar târziu, spre 1910, ca proprietari ai pădurii, cu același nume, fiind vecini cu D. Alexandrescu. În situația de la Ocolul Pârscov se menționa și suprafața de 20 ha a acesteia. Comuna exista la 1921 când, în satul Clociți, erau 40 de moșneni la 637 de locuitori. În anul de debut al ultimului război se ajungea la 2.044 locuitori, iar în satul propriu- zis la 778 locuitori în 163 case. Înainte de 1968, comuna cuprindea localitățile Hârboca, Comisoaia, Gura Hârbocii, Vadu Sorești, Clociți și Lunca Petrișorului.
Alexandru GAIȚĂ
este istoric și cercetător la Arhivele Naționale Buzău