Dincolo de România reală, asta de zi cu zi, uneori obosită și urâtă, alteori fardată de patrioți cu simbrie tricoloră, sau pur și simplu firească precum alte țări firești,
mai există o Românie, „fictivă” dar mai palpabilă decât cea vizibilă: România din mintea fiecăruia. O țară cu acte de proprietate în regulă, transferată din cărțile de istorie în intimitatea minților noastre.
În primele clase de gimnaziu simțeam contradicția dintre viața reală și trecutul nostru măreț. Mai spre maturitate, văzând pe viu cine și cum face istoria, am ajuns la concluzia că această țară a avut numai conducători de seamă: oameni buni, bătrâni, cumpliți, afumați, frumoși, drăcoși, turciți, țepoși etc. Cu toții trecuți prin coaforul istoricilor și cronicarilor, rujați precum domnișoarele de 101 ani proaspăt scoase din congelatorul de la morgă.
Când e vorba de țară, primul lucru care-ți trece prin minte este necesitatea de a fi sincer cu ea și cu tine însuți, ca într-o căsnicie în care, dincolo de iubirea reciprocă, primează încrederea unuia în celălalt. Multora nu ne place cum arată România de acum, însă nu facem nimic pentru a o schimba. Patriotismul de paradă e o interminabilă văicăreală. Patriotismul adevărat, în stare pură, nu există să existe, nici măcar amestecat cu un pic de naționalism.
Fizic, țara de azi a căpătat conturul unei locuințe în care mulți neaoși locuiesc cu chirie. Inclusiv cu chirie la stat. Impozitele specifice Evului Mediu sunt o formă a României de a se întreține ca Stat. Am locuit două săptămâni în Anglia. De acolo, cu excepția politicienilor, a virtualilor turiști, a românilor plecați de aici și a altor situații nesemnificative, România nu e percepută în niciun fel, nu există sau e ceva ce ține de domeniul curiozității. Mă refer la lumea simplă, nu la presa englezească subiectivă și malițioasă.
Deunăzi, am asistat la o campanie electorală în care unul din sloganurile trâmbițate, deși accentuat demagogic, a măturat piața politică: „Mândri că suntem români”. Înțeleg să fie mândru că e român un sportiv, un campion mondial, dar nu un politician, oricine ar fi el, care, după cum lesne se poate observa, a pus țara pe dric și o duce spre Catedrală.
Există și o Românie superbă, minunată, perfectă, frumoasă și puternică. E România din mintea unora dintre noi. Nu a subsemnatului în mod special. România din suflet. O țară mai blândă și mai dreaptă decât sora ei de lut. O catedrală din „tavanul” căreia uneori picură silențios lacrimi cerești. Reversul României al cărei stat de plată îl frecventează patrioții amanți ai urnelor electorale. Cine nu simte că e stăpânul real al unei Românii virtuale, nu dă nicio șansă acestei țări, care nu e cu nimic mai prejos decât toate celelalte țări lăsate de Dumnezeu pe pământ…