Monahia Lucia Ioniță, un nou volum de eseuri

Monahia Lucia Ioniță, a lansat ieri, având ca semnătură pseudonimul Lucille Iona, o nouă carte. Este vorba despre volumul de eseuri

„Oprește-te, clipă!” care redă trăirile autoarei și prezintă totodată o viziune interesantă despre trecutul și prezentul pe care autoarea le trăiește.

„Într-o lume asaltată de tot felul de grafomani, autori precum Lucille Iona par niște curiozități. Ferice de cei ce înțeleg mesajul uman al acestor autori „ciudați”, pentru că, e clar, scrisul lor are un efect terapeutic ușor de perceput, le  simți căldura și lumina din cuvinte, umanismul acela neconfecționat, nativ de la Domnul. Pentru mine, ­Mo­nahia prof. Lucia Ioniță reprezintă un model uman și chiar artistic. Când o văd, destul de rar, sau când citesc câte ceva din ce îmi aduce pentru ziarele și revistele literare locale, am senzația că sunt ­vi­zitat de un înger. Nu prea frecventez bisericile, tocmai de aceea am această senzație, că vine biserica la mine, ceea ce înseamnă mult pentru mine, o ființă grăbită, superficială și poate chiar egoistă. Unii dintre noi, cum este această ființă diafană, au harul de a ne face mai buni, dacă nu tot timpul, măcar din când în când, atât cât să avem plăcuta bucurie că nu ne-am pierdut de tot”, odescrie Marin Ifrim pe Monahia Lucia Ioniță.

Alături de autoare au fost ieri la lansare preotul Mihail Milea și scriitorul Tudor Cicu.