Se caută președinți și locțiitori pentru secțiile de votare de la prezidențiale

Persoanele interesate pot depune cerere de înscriere în listele cuprinzându-i pe care pot fi desemnați președinți ai birourilor electorale ale

sec­țiilor de votare sau locțiitori ai acestora pentru alegerile pentru Președintele României din data de 2 noiembrie 2014.

Modelul cererii, întocmit conform Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr.15/ 2013, poate fi obținut de la Registratura Instituției Prefectului – Județul Buzău sau de pe site-ul oficial al acesteia: http://www.prefecturabuzau.ro.

Cererile se depun la Registratura Instituției Prefectului – Județul Buzău, de luni, până vineri, în intervalul orar 8,00-16,00, până la data de 25 septembrie 2014, și vor fi însoțite, în mod obligatoriu de copie xerox după actul de identitate și copie xerox după actul de studii (diplomă sau adeverință, după caz ).

Pot fi desemnate președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora persoanele care au formulat cereri și figurează în evidențele Autorității Electorale Permanente că au exer­citat funcția de președinte al biroului electoral al secției de votare sau de locțiitor al acestuia la cel puțin un scrutin electoral, precum și cele care au formulat cerere și au participat la cel puțin un program de instruire organizat de Autoritatea Electorală Permanentă, până la data depunerii cererii.

Vor avea prioritate pentru înscrierea pe listele cuprinzând persoanele care pot fi desemnate președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora persoanele care au absolvit studii superioare juridice.