Petre Roman despre ordonanța migrației politice: „Suspendarea unei legi se face într-un regim nazist, într-un regim comunist“

Aflat într-un turneu de susținere a candidatului Alian­ței Creștin Liberale la pre­șe­dinția României, Klaus Io­ha­nnis, deputatul liberal 

Petre Ro­man, a atacat, în termeni duri, la o conferință de presă pe care a susținut-o la Buzău, Ordonanța 55/2014, care permite aleșilor locali ca, într-un termen de grație de 45 de zile, să-și părăsească partidul pe listele căruia au fost aleși la alegerile din 10 iunie 2012, fără a-și pierde postul pe care îl ocupă. Fostul premier al României a precizat că deși, în momentul în care a fost desemnat să conducă primul guvern democratic de după 22 decembrie 1989, avea aceeași vârstă pe care o are acum Victor Ponta, „nu mi-ar fi trecut prin cap nicio secundă măcar să procedez în felul acesta“.

„Dumneavoastră puteți mă­sura, în exact aceeași mă­sură ca și mine, o lege care zice că se suspendă, pentru 45 de zile, o anumită lege. În ce țară trăim? Suspendarea este într-un regim nazist, într-un regim comunist, suspend pentru că așa am eu chef! Este clar că o asemenea ordonanță nu poate trece, ar fi o rușine. Dar, să vedem. Efectul formal s-a produs, efectul în realitate am convingerea că nu se poate produce. Puteau apela la diverse mijloace politice, într-o campanie electorală toate partidele politice fac tot ce pot pentru a câștiga. Dar nu în acest fel. Eu cred că sunt descalificați. Nu se vorbește destul despre cât de descalificată este această ordonanță în ochii observatorilor străini. Câtă încredere pot avea eu în angajamentul domnului Victor Ponta, dacă el personal a semnat această ordonanță? Pentru asta au fost făcute ordonanțele de urgență? V-ați uitat de curoizitate în Constituție în ce condiții se dau ordonanțele de urgență? Ordonanțele de ur­gență sunt pentru situații excepționale. Care era situația excepțională pentru țară, alta decât că a vrut să provoace această masivă trădare cu scop electoral? Îmi pare rău de domnul Victor Ponta, care a ajuns prim-ministru exact la vârsta la care am ajuns eu prim-ministru. Dar nici atunci, când eram la începuturile democrației, nu mi-ar fi trecut prin cap nicio secundă măcar să procedez în felul acesta“, a spus Petre Roman.