O nouă expertiză extrajudiciară aruncă în aer procesul primarului Șercăianu de la Cernătești

După termenul de ieri, al doilea în apel, judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au rămas în pronunțare în cauza în care primarul comunei Cernătești,

Valerică Șercă­ianu, a fost condamnat la Judecătoria Buzău la doi ani și jumătate de închisoare cu executare pentru ucidere în culpă în urma accidentului mortal provocat în 2013 la Potoceni, băut fiind la volan, cu permisul expirat de mai mult timp și conducându-și Jeep-ul personal cu o viteză cu mult peste limita permisă în localitate. Magistrații de la Ploiești au admis ieri un singur document la dosar și urmează să se pronunțe pe 20 octombrie.

Este vorba despre o nouă expertiză extrajudiciară ceru­tă de celălalt inculpat în dosar, Claudiu Nițu, și de avocatul său, document care răstoarnă toate teoriile de până acum în cazul groaznicului accident rutier care a avut loc acum un an și jumătate în localitatea Potoceni, pe DJ 203 K. Atunci, o fată de nici 15 ani și-a pierdut viața, iar colega ei de bancă a fost grav rănită.

Pe 21 mai, în jurul orei 18.00, cele două copile care se întorceau de la școală au avut ghinionul de a se afla la locul nepotrivit, la fel și un șofer, Claudiu Nițu, care s-a trezit inculpat peste noapte și care, după ce la Judecătoria Buzău a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, cere în continuare să se facă lumină în cazul accidentului mortal în care primarul comunei Cernătești, Valerică Șercă­ianu, are, de asemenea, calitate de inculpat, fiind condamnat de instanța de fond la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Noua expertiză extrajudiciară efectuată, prin utilizarea programului de simulare și reconstrucție a accidentelor – PC Crash, de un expert tehnic autorizat de Ministerul Justiției în specialitatea Circulație Rutieră, Accidente de Circulație, care este și expert criminalist al MJ în accidente de trafic rutier, solicitat să determine cauza accidentului analizând toate variantele descrise în probatoriu, desființează practic atât expertiza tehnică întocmită de expertul Ion Enache asistat de expertul Adrian Barac, cât mai ales expertiza efectuată la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București.

,,Ambele rapoarte întocmite concentrează analiza accidentului pe conflictul rutier între autoturismul Jeep și autoturismul Opel, neglijând în fapt adevăratul obiect al dosarului penal, respectiv impactul cu victimele accidentului – decesul numitei Bereveanu Anca și accidentarea numitei Jugănaru Mirela Mădălina.

Raportul de expertiză tehnică relevă un impact ­la­teral între autoturismul Jeep și autoturismul Opel, aspect neconfirmat de probatoriul material al dosarului, respectiv proces-verbal de cercetare, schița locului accidentului, fotografiile judiciare. Această concluzie este bazată pe constatarea certă că autoturismul Opel prezintă avarii materia­lizate doar la colțul stânga spate complementare impactului cu autoturismul Jeep. Aspectul și dezvoltarea acestor avarii conduc la concluzia că impactul s-a produs exclusiv prin comprimarea colțului stânga spate cu dezvoltarea forței de impact spre față și

respectiv spre roata stângă spate, a cărei jantă a fost deformată, iar roata depresurizată instantaneu din impact.

Raportul de expertiză criminalistică nr. 218 din 2 iunie 2014 prezintă concluzii neclare și totodată contradictorii. Acest aspect este relevat de faptul că la punctul 2 se constată că nu se pot stabili vitezele de deplasare în momentele premergătoare producerii accidentului, iar la punctul 4 se susține că autoturismul Jeep era angajat în depășirea autoturismului Opel anterior manevrei acestuia de schimbare a direcției de mers. Astfel se pune firesc întrebarea ce viteze au stat la baza acestor constatări (analiza manevrei de depășire) din moment ce ele nu au putut fi stabilite? Totodată se constată o contradicție sub acest aspect și întregul conținut care prezintă pe larg o simulare cu pozițiile imediat anterioare impactului și concluzii care definesc cu certitudine că vitezele de deplasare anterior impactului nu se pot stabili. În aceste condiții am putut constata că cele două lucrări sunt departe de a crea o descriere a evenimentului apropiată de situația concretă a accidentului, motiv pentru care am întocmit prezentul raport de expertiză extrajudiciară”, precizează expertul tehnic criminalist drd. Ing. Dragoș Dima, profesor la Universitatea Transilvania din Brașov.

Concluzia expertului brașo­vean este că impactul Jeep-ului condus de primarul Șercăianu cu autoturismul Opel condus de Claudiu Nițu a avut loc din spate.

De asemenea, ținându-se cont de viteza Jeep-ului primarului la impactul cu cealaltă mașină implicată în accident, expertul concluzionează că ,,situația de pericol a fost declanșată în mod exclusiv de deplasarea autoturismului Jeep cu o viteză situată mult peste viteza limită legală și totodată o viteză de la care acesta nu mai putea opri în siguranță în fața unor obstacole vizibile pe direcția înainte, creând în aceste condiții un raport de cauzalitate directă între viteza de deplasare și producerea accidentului cu urmările sale”.

În baza probelor de la dosarul cauzei, respectiv proces-verbal de cercetare, schița locului accidentului, fotografii judiciar-operative, rezultă că impactul autoturismului Jeep cu partea spate a autoturismului Opel nu a fost de natură să modifice traiectoria autoturismului Jeep, așa cum s-a susținut într-una dintre expertizele anterioare, iar acest aspect se datorează în principal diferenței de masă între cele două vehicule, precum și gradului relativ mic de suprapunere la impact, ceea ce a ge­nerat și daune relativ minore la cele două autovehicule. Un alt rezultat determinat relevat de simulare a fost poziția de impact stabilită în vederea obținerii traiectoriei pentru materializarea impactului cu stâlpul prezentată mai jos, se mai precizează în expertiza extrajudiciară:

,,Efectuând o analiză cinematică a mișcării anterior co­liziunii, rezultată pe baza probatoriului testimonial (o secundă frânare înainte de impact pentru conducătorul autoturismului Jeep rezultată din procesul verbal de confruntare), se poate constata astfel că viteza inițială a autoturismului Jeep a fost de 105,2 km/h iar spațiul existent între autovehicule la momentul inițierii manevrei de ocolire efectuată de conducătorul autoturismului Opel a fost de cca. 47 m”, se arată în expertiză.

Vezi aici expertiza