CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU” OMUL DEVINE MATUR CÂND REALIZEAZĂ CĂ MATURITATEA NU EXISTĂ

                     Sâmbătă, 11 octombrie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, ca o tradiţie, la cafeaua literară, cu un medalion satirico-umoristic susţinut de Matincă Costea, pe un text de Mircea Crişan, „La un telefon public”, un text de Bogdan Căuş, „Nu te băga”, „Bătăuşii”, de Sandu Anastasescu şi un text propriu, „Drumul fu… până la gară”, „sancţionat” de cei prezenţi cu aplauze.

          A urmat lectorul de serviciu, Ioana Iacob, elevă, cl. a X-a, C.N. „Alexandru Vlahuţă”. Aflată la prima lectură în Cenaclul „Alexandru Sihleanu”, Ioana Iacob,  a dovedit că are o zestre, talent literar. Ţinând cont de vârstă, face o impresie bună. Cu o proză scurtă „Visul unei speranţe” şi trei micro eseuri dovedeşte disponibilităţi pentru introspecţie, analiză psihologică. Creează atmosferă, reuşeşte să transmită sentimente. Un  debut onorant. Multă lectură şi o aşteptăm la şedinţele săptămânale.  

          „Ca „pionieră” în Cenaclul „Alexandru Sihleanu”, autoarea a constituit pentru mine o adevărată surpriză. Lectură plăcută, interesantă, încărcată cu imagini şi cugetări, ceea ce conferă lucrării o notă bună. Îi urez succes pe calea scrisului şi o aşteptăm la şedinţele săptămânale”. (Matincă Costea)

          „Totdeauna mă impresionează creativitatea tinerilor. Prima proză a arătat trecerea unui prag de vârstă adolescentină. Maturitatea înseamnă şi înţelepciune, şi viziune asupra vieţii. Povestea este însoţită de tristeţe, emoţie şi nostalgie. Mi-a plăcut „Visul unei speranţe”. S-a făcut o regresie în timp, se pătrunde în spaţiul unei fiinţe şi ea este visul unei speranţe. Sper să devină scriitoare. (Ecaterina Chifu)

          „Îmi place felul cum gândeşte, matur. Fără experienţă de viaţă şi fără trăire nu te poţi maturiza. „Muzica de Crăciun” ne aduce în prim plan amintiri prin care toţi trecem. Crăciunul îl simte toată lumea indiferent că este sărac sau bogat. În „Amintiri”, frumoase amintiri, denotă începutul maturităţii. Începe să cunoască conotaţia sărbătorilor. Îmi place imaginea „dansând în ploaie”. Sunt multe amintiri care rămân cu parfumul lor pentru toată viaţa. Mi-a plăcut o imagine: „O fotografie veche, atârna dureros pe peretele din stânga”. Faptul că nu cunoştea viaţa bunicii este un fapt dureros. Dra are mult talent şi ar fi păcat să nu devină scriitoare. Felicitări! (Valeria Popa)

          „Ceea ce ne-a prezentat azi este plăcut, frumos. Să scrie şi să citească mai mult şi să vină constant la şedinţele Cenaclului „Alexandru Sihleanu”.  (Dumitru Hangu)

          „Există şi o artă a cititului ca şi arta scrisului care poate da valoare unui poet, unui scriitor, aşa cum un interpret poate da valoare sau distincţie unui text. M-a impresionat muzica şi legătura inspirată dintre André Rieu şi Vasile Ghinea. Vasile Ghinea este un navigator singuratic pe un iaht cu pânze, pierdut pe oceanul cu pânze. De vină este spiritul lui Alexandru Sihleanu care intervine în fiecare sâmbătă şi ne inspiră. Matincă Costea este medalionul însufleţit al Cenaclului care la rândul său însufleţeşte atnosfera. Mesajul dlui Matincă este de actualitate. Mergem la partea cu lectorul de serviciu. Are de la mine un zece plus pentru preocupările literare. O consider o restauratoare de amintiri. Are spirit de aventură, caută adrenalina în limite normale, are înclinaţie spre arheologie. A lecturat într-un stil caracteristic, stilul tumultuos, vulcanic, fără să respire, în viteză. Atenţie la radarul literar-artistic! Amintirile sunt tulburătoare, parfumate. Este o creatoare care are o scriere muzicală. Consider că gheaţa s-a spart şi poate să navigheze în oceanul pur al literaturii. Sigura recomandare: să continuie cercetările în casa bunicii şi să facă, şi o incursiune în podul casei. Este literatură”.  (Adrian Câmpeanu, preş. Uniunii Cititorilor din Râmnicu Sărat)

          „Şedinţa de astăzi a început delectându-ne cu poeziile dlui Vasile Ghinea pe un fond muzical. Asemenea momente sunt bine venite pentru atmosferă. Următorul punct pe ordinea de zi a fost momentul dlui Matincă Costea care ne delectează, ne bine dispune cu umorul d-lui la fiecare şedinţă. Lectorul de serviciu, dra Ioana Iacob, mi-a atras atenţia, cel mai mult, la „Visul unei speranţe”, care chiar a reuşit să mă transpună în aceea lume a personajului. Îmi permit să-i dau un sfat: să continuie cu acest gen de proză pentru care are talent. O felicit şi o aştept la o nouă lectură”. (Nicolae Constantinescu)

          Sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Valeriu Perianu, din  Brăila.

Vasile GHINEA