În galeria pașoptistă, figura lui I. C. Brătianu se distinge din toate punctele de vedere. Fire extrem de activă, cu o statură mignonă – de aici porecla de Firfirică (cea mai măruntă monedă) primită în timpul revoluției de la 1848 –, omul politic s-a născut la Pitești, în 2 iunie 1821, într-o familie de boiernași. În urma sfaturilor baronului Du Bois, venit la noi într-o misiune de recunoaștere, majoritatea odraslelor boierești vor lua drumul la studii spre Paris, ceea ce s-a întâmplat și cu Brătianu, în 1841. Aici, împreună cu fratele său mai mare, Dumitru, va fi inițiat în masonerie la 1846 în loja “Athenne des Etrangers”, după care vor trece la loja “Trandafirul liniștei desăvârșite”, unde, la 14 iulie 1847, Ion devine Maestru. În anul revoluției, era membru în loja “Frăția”. A avut parte la Paris de profesori celebri, majoritatea de orientare republicană. Revoluția de aici îl va găsi pe baricadele ei.
În urma înăbușirii revoluției pașoptiste de la noi, va lua calea exilului, la fel ca toți ceilalți revoluționari. De aici listele din punctele de cordonași (grăniceri) – între care și acela de la Gura Teghii – prin care li se interzicea, de către autoritățile proruse, întoarcerea în țară.
Sub ochiul poliției napoleoniene
La Paris, în 1851, va locui în Rue St. Dominique. Se va vedea implicat în viața politică agitată de partea republicanilor. Odată cu proclamarea imperiului, în decembrie 1852, poliția lui Napoleon al III-lea va crește nivelul de supraveghere a elementelor active republicane. De aici scandalul preconizatului atentat de la Hypodrom, din iunie 1853, în care se va vedea implicat și Brătianu. La percheziția ce i
s-a făcut la domiciliul său, la ora 5 dimineața, vor fi găsite pachete de manifeste republicane cu caracter antinapoleonian. De fapt, el avea în locuință o tipografie, prin care reușise să imprime manifestele comitetului revoluționar din 20 mai și 5 iunie 1853.
În urma anchetei, se va reține numai acest aspect, de unde neimplicarea sa în procesul din septembrie. Perioada următoare nu a însemnat că a fost lăsat în libertate, de unde internările la S-te Pélagie. Viault, judecătorul de instrucție, se va dovedi a fi insistent în anchetarea valahului considerat ca “extrem de periculos”. Referitor la acest aspect, s-a încercat să se ajungă și la demersuri din partea lordului Stuart Dudley (1803-1854), căsătorit cu prințesa Christina Bonaparte, deci văr prin alianță cu Napoleon III, dar pentru Brătianu va interveni prințul Jérôme Napoleon (1805-1870).
Procurorul imperial Rouland nu-l va inculpa pe român la 13 noiembrie 1853, arătând că acesta numai păstrase manifestele în locuința sa, dar că alături de alții trebuia să apară în fața Tribunalului Corecțional pentru afiliere la o societate secretă.
Procesul din ianuarie 1854 și urmările sale
Va interveni și internarea la dr. Emil (Antoine) Blanche (1820-1893), iar sanatoriul de la Passy se va dovedi locul unde cei doi vor lega o strânsă prietenie, până la trecerea în veșnicie. De la Passy, Brătianu putea pleca însoțit de un gardian, plătit de el, la ședințele de la tribunal sau la Biblioteca Națională, unde obținuse dreptul de a studia, ceea ce dovedește intervențiile ce se făcuseră pentru el, mai mult ca probabil din partea Marelui Orient.
Detenția temporară se va transforma, în urma celui
de-al doilea proces, într-una definitivă, pentru o condamnare de trei ani, prin sentința din 16 ianuarie 1854, deși a fost apărat de Joules Favre (1809-1880), șef republican. Va executa numai doi ani, la început în închisoarea Mazas, dar va reveni la Sanatoriul din Passy. Procurorul general Roulant sublinia că implicarea în complot a Brătianului nu se datorase urii față de guvernul francez, ci ideilor de a-și vedea țara eliberată de turci și, mai ales, de ruși.
De pe acum încep să se remarce demersurile Brătianului pentru cauza unirii principatelor pe lângă împărat, de unde “Memoriul” ce i l-a înaintat acestuia. Gestul, departe de a fi ignorat, a fost luat în seamă, deoarece venea în întâmpinarea politicii imperiale franceze de creare, la Gurile Dunării, a unui stat-tampon între marile imperii ale epocii. Eliberarea se va produce la 16 iulie 1856. Ce se poate reține este faptul că în activitatea politică, mai ales în cea externă, Brătianu va avea dificultăți, dar și că, la rându-i, va fi ținta unor atentate, într-unul dintre acestea fiind implicați cei de al Rm. Sărat, în calitate de comanditari și executanți. Dar acesta este altă istorie.