Arta populară și influența ei asupra culturii europene, proiect Comenius la Colegiul Național „Mihai Eminescu“

În perioada 8-15 noiembrie 2014, Colegiul Național „Mihai Eminescu” este gazda proiectului finanțat de Comisia Europeană „Folk art and its influence on european

culture/Arta populară și influența ei asupra culturii europene”, având ca parteneri Liceul “Hector Berlioz” din La Côte Saint-André, Franța (coordonator), Liceul “Zrinyi Miklos” din Zalaegerszeg, Ungaria, Liceul Mendelovo din Opava, Republica Cehă, Liceul “Henryka Sienkiewicza” din Czestochowa, Polonia, Liceul Ruzomberok din Ruzomberok, Slovacia,  Liceul Vocațional Tehnic “Vasil Levski” din Vidin, Bulgaria, și Liceul Ysgol Gyfun Caerllion din Newport, Țara Galilor.

După cele patru întâlniri anterioare din Franța, Țara Galilor, Ungaria și Polonia, unde au participat 15 elevi și șase profesori români, este rândul liceului buzoian să organizeze activități care vor contribui la atingerea obiectivelor proiectului: conștientizarea valorilor culturii populare (arhitectură, muzică, dans, vestimentație, obiecte uzuale, gastronomie, lite­ratură, legende și reprezentări animale) în contextul lumii globale, stimularea învățării uneia sau mai multor limbi străine, oportunitatea ca elevii să cunoască alte culturi, trăirea unor experiențe culturale în străinătate și crearea unui dialog între culturile din Vest și cele din Est, îmbunătățirea abilităților de folosire a tehnologiilor IT moderne de către elevi și profesori.

Tema reuniunii găzduite de Colegiul Național „Mihai

Eminescu” este studierea costumelor tradiționale și prezența lor în viața contemporană. Vor participa 25 de elevi și 13 profesori din cele șapte țări partenere la activitățile pe care le va organiza liceul: ateliere de meșteșuguri tradi­ționale sub îndrumarea d-nei  profesor Dana Voicu de la Palatul Copiilor, excursii ­te­matice la Muzeul Satului din București și Colecția de cultură tradițională din Brădeanu, Language Sessions (învățarea unor expresii uzuale în limbile țărilor partenere), spectacol de cântece și dansuri populare, ateliere de mărgelit, cusături tradiționale și împletituri cu elevii Școlii Gimnaziale Merei, prezentarea costumului popular specific regiunii fiecărei delegații, defilare de modă cu ținute moderne cu influențe populare create de fiecare ­de­legație, dansuri populare tradiționale românești.