Vremea mohorâtă și temperaturile scăzute din termometre nu ar trebui să te împiedice să duci o viață activă. Iarna aceasta, în cazul în
care nu ești deja un/o împătimit/ă a sporturilor de iarnă, trebuie să-ți iei inima-n dinți și să pășești, în sfârșit, pe pârtia acoperită de omăt, pentru a lua primele tale lecții de ski sau snowboarding. Aceste sporturi ți se par destul de riscante? Îți poți menține fizicul și tonusul practicând jogging în aer liber, patinaj sau aerobic. Bineînțeles, acum intervine întrebarea: ce ținută să alegi în funcție de sportul preferat? Magazinele care comercializează articole sportive și-au diversificat considerabil oferta în ultimii ani, venind în întâmpinarea noastră cu piese comode, și în același timp feminine, care să satisfacă pretențiile și așteptările noastre.
Iată câteva idei de ținute, în funcție de sportul pe care vrei să-l practici iarna aceasta!
Ski sau snowboarding
Schiatul este unul dintre cele mai populare sporturi de iarnă din lume și, deși nu sunt puține persoanele care îl cataloghează drept un sport periculos, dacă ai lângă tine un instructor specializat și dacă optezi pentru un echipament corespunzător, nu ai motive să te temi. Același lucru este valabil și în cazul snowboarding-ului. Când practici aceste sporturi de iarnă, trebuie să optezi pentru o ținută călduroasă și în același timp extrem de comodă, care să-ți permită să te miști în voie pe pârtie. Un echipament adecvat, de ski sau snowboarding, este confecționat dintr-un material impermeabil, care nu se udă în momentul în care iei contact cu zăpada, și este căptușit, oferindu-ți confort termic. O ținută corespunzătoare de ski sau snowboarding nu este completă fără cască, ochelari de protecție, mănuși și ghete speciale, care să nu alunece.