Un fost ofițer ISU Buzău, ajuns poet în spatele gratiilor unde și-a petrecut mai bine de doi ani după o condamnare pentru trucarea unui examen organizat de instituție, a obținut reabilitarea după mai bine de opt ani de la pronunțarea sentinței. Pe 27 octombrie, Tribunalul Buzău a decis că termenul de reabilitare s-a împlinit pe 20 iunie 2020 și a dispus reabilitarea lui Ștefan Cosma pentru pedeapsa de 4 ani de închisoare dispusă de Curtea Militară de Apel București în 2012, prin decizie definitivă.
Cosma a fost arestat la 21.06.2012, fiind liberat condiționat la 16 septembrie 2014, cu un rest rămas de executat de 643 zile, data la care s-a sfârșit executarea pedepsei fiind 20 iunie 2016, dată de la care a început să curgă termenul de reabilitare de 4 ani.
Colonelul Ștefan Cosma este unul dintre cei patru angajați ai ISU Buzău care au fost condamnați la închisoare, fiind acuzați că au falsificat rezultatele unui examen de angajare desfășurat în vara anului 2006. Ajuns după gratii, Cosma a participat la activitățile din Penitenciar. A scris o carte, a redactat revista Penitenciarului Focșani, „Revista noastră”, a scris poezii, și epigrame.
Locotenent colonel (r) Ștefan Cosma nu s-a gândit niciodată că viața lui va lua o asemenea întorsătură. A lucrat până în anul 2006 în Ministerul Apărării. În același an a ajuns la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău. La aproximativ o lună după trecerea de la MApN la MAI, mai multe posturi au fost scoase la concurs, iar ofițerul a făcut parte din comisia de examen. Și-a pus semnătura pe niște hârtii, în care a recunoscut că au fost găsite nereguli de care el nu știa, și așa tot ce clădise într-o viață s-a năruit într-o secundă.
După mai mulți ani de plimbat prin tribunale și după o achitare, locotenent colonel Cosma a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, de magistrații de la Curtea Militară de Apel București. Niciodată nu s-a gândit că va veni această zi, pentru că, spune el, „nu am făcut nimic”.
,,Așa am ajuns la închisoare”
„Am fost ofițer în Ministerul Apărării, iar în 2006 am ajuns la ISU Buzău. În prima lună am fost numit să fac parte dintr-o comisie de examen, atunci când au fost concursurile. Am semnat acele hârtii în care au fost găsite nereguli și așa am ajuns aici. Nu am primit niciodată nimic de la nimeni, nu există declarații că aș fi cunoscut pe cineva sau că am făcut ceva, și cu toate acestea sunt aici. Dovezi concrete nu au existat, dar am făcut parte din comisia formată din patru membri. Mi-am asumat că am semnat hârtiile. Cred că a fost o dovadă a încrederii în colegi. Când nu ai dovezi nu poți învinui pe nimeni. Am fost achitat la Tribunalul Militar București. Condamnarea am primit-o în recurs la Curtea Militară de Apel”, mărturisea ofițerul într-un interviu pentru monitoruldevrancea.ro.
La câteva luni de la condamnare, printr-un mesaj pe pagina de Facebook, Cosma le-a transmis foștilor colegi că execută o pedeapsă nemeritată și că adevărații vinovați sunt liberi.
Aminitm că în 2012, trei ofițeri în rezervă și unul încă angajat la acel moment al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău au fost condamnați definitiv la închisoare, fiind acuzați că au falsificat rezultatele unui examen de angajare desfășurat în vara anului 2006. Astfel, locotenent colonelul (r) Florin Bologeanu, colonelul (r) Gheorghe Zaplaic, locotenent colonelul (r) Ștefan Cosma și căpitanul Florentin Huiu au fost acuzați că, în anul 2006, au favorizat 63 de candidați la concursul pentru ocuparea unor posturi de subofițeri în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că ofițerii, cu complicitatea unor membri ai comisiilor de concurs, „au fraudat concursul susținut în două sesiuni prin modificarea rezultatelor la probele sportive și prin supraevaluarea notelor la testul grilă”.
Potrivit deciziei magistraților Curții Militare de Apel București, din 20 iunie 2012, locotenent-colonelul în rezervă Florin Bologeanu a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în timp ce colonelul în rezervă Gheorghe Zaplaic, locotenent-colonelul în rezervă Ștefan Cosma și căpitanul Florentin Huiu au tebuit să ispășească fiecare câte patru ani de detenție.
Concursul din 2006, ,,o sfidare la adresa candidaților“
În vara anului 2006, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” Buzău a primit aprobare de înființare a unor posturi de subofițeri care urmau a fi ocupate prin examen. Problemele au început încă de la examinarea medicală, efectuată la policlinica militară din municipiul Buzău. Pentru a se elimina din start cât mai mulți candidați, medicii examinatori au constatat, de multe ori fără acoperire, diferite probleme care i-ar fi făcut „inapți” pe cei în cauză pentru meseria de pompier. De exemplu, unii dintre candidați au fost diagnosticați cu platfus (picior plat), deși mai toți făcuseră armata.
Apoi, candidații au fost examinați din punct de vedere psihologic de un specialist din cadrul Centrului de psihosociologie București, însă evaluarea a avut loc la Buzău, iar candidații respinși, care au formulat contestații, au fost reexaminați la Comisia centrală de testare psihologică din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative București.
Nerespectând dispozițiile în vigoare, conform rechizitoriului întocmit de procurorii de caz, au existat cadre care s-au implicat personal în reexaminarea unor candidați. De asemenea, mai apar unele nereguli cu privire la obținerea avizului psihologic și în cazul altora.
Candidații admiși la testarea psihologică au participat ulterior la etapa privind evaluarea la Educație Fizică. Încă din prima zi de concurs, la proba sportivă ,,flexiuni abdominale” s-a creat un incident cu un candidat care nu a efectuat numărul de flexiuni abdominale necesar obținerii notei 5, motiv pentru care, în documentele întocmite de subcomisie, acest candidat era respins la probele sportive. Doi ofițeri, cunoscând incidentul, au cerut lt. col. Bologeanu Florin să le prezinte documentele pentru a verifica corectitudinea transcrierii în borderourile centralizatoare și, constatând că cel puțin la proba respectivă era o neconcordanță, în sensul că respectivul candidat era consemnat ca admis, au refuzat să le semneze. Din verificările procurorilor militari a rezultat că acel candidat era în grad de rudenie (rudă de gradul I cu un membru în comisia de contestații) și rudă de gradul II (nepot după mamă) cu alt membru în subcomisia de sport. Revenind la momentul refuzului de a semna borderourile centralizatoare de către cei doi președinți ai subcomisiilor de concurs, ancheta a mai stabilit faptul că lt. col. Bologeanu Florin, în mod nejustificat, a convocat în biroul său o ședință având ca obiect tocmai situația candidatului. Cert este faptul că respectivul participant la concurs a fost declarat admis la proba sportivă, acesta participând în continuare la proba teste grilă și în final fiind admis.
În privința neregulilor constatate cu privire la modul în care au fost notați candidații la probele sportive din luna august 2006, rechizitoriul amintește, la proba viteză, de trei candidați care au fost depunctați, în sensul că la timpul obținut li s-a acordat o notă mai mică decât cea cuvenită, iar alți patru candidați au fost apreciați cu punctaj mai mare decât nota reală. Comisia Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a stabilit, datorită neaplicării regulamentare a baremului de notare pentru proba „deplasare în subsol neiluminat”, acordarea unor note nereale pentru un număr total de 99 de candidați.
Etapa a doua de concurs, respectiv examinarea candidaților la testele grilă, a fost organizată la sediul Liceului „Neagoe Basarab” din Buzău. În linii mari, etapele acestei verificări scrise a candidaților s-au desfășurat cu respectarea metodologiei. Verificările procurorilor în ceea ce privește modalitatea în care s-a desfășurat această activitate, au scos, totuși, și aici la iveală o serie de probleme, respectiv membrii comisiei de corectare au fost așezați la aceeași masă de lucru, când în mod corect aceștia ar fi trebuit să aibă locații separate. Este de precizat faptul că, în cursul urmăririi penale, prim-corectorul ștefan Cosma a arătat că, pe foile de răspuns corectate, la răspunsurile incorecte a aplicat cu pixul de culoare roșie o încercuire. Totuși a declarat anchetatorilor că nu are o explicație plauzibilă și, cu atât mai puțin o justificare, la situațiile în care la aceste foi de răspuns care au fost corectate, deși existau răspunsuri încercuite cu pix de culoare roșie, deci greșite, a aplicat totuși nota zece. în consecință, un mod grosolan și pe de altă parte de neimaginat de a truca o serie de lucrări.
Probleme și la sesiunea de toamnă
Sesiunea de concurs pentru ocuparea posturilor de subofițeri din sursă externă rămase neocupate a avut loc la ISU. Buzău în perioada 18-22 septembrie 2006. și aici, ca și în prima sesiune, neregulile au fost asemănătoare. În plus, întrucât la această sesiune de concurs au participat mai mulți candidați decât posturi scoase la concurs, au fost cazuri în care candidații au avut medii finale egale, situație care a condus la aplicarea unor criterii de departajare. Ofițerii Florin Bologeanu, Florentin Huiu și Gheorghe Zaplaic au contactat telefonic un cadru al IGSU pentru a îi cere un punct de vedere vizavi de criteriile de departajare, în final solicitându-i suplimentarea numărului de locuri la subunitatea Mărunțișu pentru rezolvarea situației. Răspunsul a fost negativ, mai mult decât atât reprezentanții IGSU au dispus ca aceștia să rezolve situația în concordanță cu metodologia existentă. A fost întocmită o adresă prin care se solicita precizarea criteriilor de departajare, adresă, însă, care nu a fost expediată, sub nicio formă. Contrar normelor metodologice, a fost întrunită o comisie care a luat decizia folosirii criteriilor de departajare la probele sportive, luând în considerare satisfacerea stagiului militar și prioritatea vârstei mai mici a candidaților.
Concluzia este urmatoarea: pedepsele sunt prea mici si pensia militara a condamnaților trebuia anulata. Astfel de specimene nu pot pretinde că au fost ofițeri in MAPN si MAI.