Descoperit în anul 1837 la Buzău, Tezaurul „Cloșca cu puii de aur” a fost considerat timp de aproape 100 de ani, până la descoperirea mormântului lui Tutankamon, cel mai mare tezaur din lume.
Datând din secolul al IV-lea și descoperit din întâmplare de doi săteni în 1837, la Pietroasele, celebrul tezaur are o istorie extrem de tumultoasă, începând cu spargerea pieselor, morți suspecte, incendii suspecte (inclusiv la Luvru, unde a fost expus), un furt celebru și până la recuperarea lui (incomplet) din Rusia.
De-a lungul timpului, mulți istorici, ziariști celebri și cercetători au scris despre „Cloșca cu puii de aur”, printre aceștia regăsindu-se și Constantin Bacalbașa sau Corneliu Ștefan. Poate cel mai interesant episod din istoria Tezaurului de la Pietroasele îl constituie furtul lui, din anul 1875, chiar din muzeul din București; furt desprins parcă din filmul Mission Impossible cu Tom Cruise, despre care vorbește și scriitorul Gheorghe Petcu în cea mai recentă carte a sa, „Legende Buzoiene, Legende Râmnicene”.
Vocile copiilor cu ziarele se aud din depărtare: „S-a furaaaat Tesaurul!!!”
Trecuseră 39 de ani de când Tezaurul „Cloșca cu puii de aur” fusese descoperit la Buzău, perioadă în care devenise deja celebru în lume după expunerea în cadrul Expoziției Universale de la Paris (1867), unde a fascinat publicul. Iarna anului 1875 aduce din nou faimoasa comoară pe prima pagină a ziarelor.
Pe 20 noiembrie 1875, pe o vreme viscolită, cu multă zăpadă, celebrul tezaur vizigot sau ostrogot dispărea chiar din Muzeul de Antichități (Palatul Universității). A doua zi dimineață, vocile copiilor cu ziarele se aud din depărtare mai răgușite ca niciodată: „Mareleeeee furt!!!”, „Mareleeeee furt!!!”, „Hoții la Museu!!!”, „S-a furaaaat Tesaurul!!!”. Pe gerul de afară, aburi calzi însoțesc fiecare strigare a puștanilor, învăluind povestea în și mai mult mister. „Cloșca cu puii de aur” e din nou pe prima pagină! Întreg Bucureștiul intră în stare de alertă, după ce piesele cele mai prețioase ale Tezaurului României au fost sustrase din Muzeul de Antichități (Muzeul Național).
Acrobație și o umbrelă care a jucat un rol esențial în timpul spargerii
Citându-l pe Constantin Bacalbașa, buzoianul Gheorghe Petcu povestește cum a decurs fascinanta spargere de la muzeu, furt ce avea să se constate ulterior că a fost realizat Dimitrie Pantazescu Popescu, un tânăr cu bună educație, pasionat de circ, excelent acrobat, cu o figură expresivă și cutezătoare, fiu de preot și fost student seminarist, în trecutul căruia se găseau, totuși, destule episoade neortodoxe.
„Pantazescu s-a ascuns într-una din sălile Senatului, situată tocmai deasupra sălii în care se afla vitrina Cloștii cu Pui. O santinelă se plimba întotdeauna în coridorul de jos, pe dinaintea ferestrelor acestei săli. Pantazescu începu operația când viscolul sufla mai tare: face o gaură cu sfredelul, taie tavanul (scândurile pardoselii cu fierăstrăul) și făcu o gaură atât de mare cât să poată intra o umbrelă închisă. Din cauza viscolului, santinela nu auzi căderea micilor bucăți de tencuială. Apoi deschise umbrela și lărgi gaura atât cât să poată trece corpul său. Acum bucățile cele mari din tavan cădeau în umbrelă și nu mai era niciun pericol ca să facă zgomot. Când deschizătura fu destul de mare ca să poată trece un om, Pantazescu trase umbrela în sus, legă o frânghie de piciorul uneia din mesele cele mai grele, apoi, fiind un tare gimnastic, scoborî în Muzău.
După ce luă toate piesele Cloștii, se urcă din nou cu puterea brațelor, introduse piesele într-o pereche de pantaloni, pe care îi legă jos, iar a doua zi, dis-de-dimineață, ieși din palat”, scrie Gheorghe Petcu în „Legende Buzoiene, Legende Râmnicene”.
Potrivit aceleiași surse care îl citează pe Constantin Bacalbașa, un copist al Poliției se întâlnise cu Pantazescu pe care îl cunoștea și a constatat că era foarte bine îmbrăcat și purta un ceas de aur cu inițialele A. V. (Alexandru Vlădescu, al cărui ceas fusese furat). Este arestat, i se face percheziție și se găsește o formă de ceară pentru turnat chei și o cheie din cositor. Prefectul N. Slăvescu trimise să se încerce cheia la Biblioteca Senatului, pe unde se făcuse spargerea, și aceasta se potrivi.
Piese din tezaur găsite în pian, hoțul evadează
Percheziția care urmează duce la descoperirea mult căutatului Tezaur de la Pietroasa, ascuns în cutia de rezonanță a unui pian. Încântat, parcă, de propriu-i număr de circ, Pantazescu colaborează deschis cu Poliția. Lipseau colanul cu inscripția runică și un fragment din marele taler al tezaurului. Pantazescu declară că le aruncase în zăpadă pentru că-l jenau la mers.
Succesul operațiunii de regăsire a Tezaurului e umbrit însă de evadarea din arest a lui Pantazescu (25 noiembrie 1875), „printr-o ferestruie îngustă de-o șchioapă”, aflată la 10 metri de sol. Opinia publică e revoltată, iar presa cere, cu vehemență, capul celor vinovați. Noi victime se înșiră în destinul aventuros al ,,Cloștii cu puii de aur”. Vreme de câteva zile, se țes cele mai fantastice scenarii despre ,,complicitatea poliției cu hoțul de la Muzeu…” Totuși, Pantazescu e găsit, la scurt timp, într-o „casă de desfrânare”. Supus unor noi interogatorii, tânărul recunoaște că e părtaș la „siluirea” unei bucăți din tezaur, o brățară inscripționată, de mare valoare istorică, din care o parte avea să fie topită de un argintar.
Împușcat în închisoare cu puțin înainte să-și ispășească pedeapsa
Până seara fu arestat complicele Constantinescu, „de profesie argintar”, la care se găsește colanul, grav mutilat prin tăiere, și un fragment din marea tavă, topit în creuzet. Pantazescu a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar complicele Constantinescu la 3 ani.
Pantazescu moare însă în închisoare împușcat de o santinelă cu puțin timp înainte să-și ispășească pedeapsa. Oficial, ar fi fost vorba de o nouă încercare de evadare. Deși bănuit că ar fi înscenat totul, comandantul închisorii scapă cu calitatea de „martor” în proces. Ca de obicei, pedeapsa și-o iau cei mici: gardianul și soldatul care-l însoțea primesc ani grei de închisoare. „Piaza rea” (așa cum fusese numit Tezaurul Cloșca cu Puii de Aur de celebrul arheolog și academician francez Edmond Pottier după ce în 1900, în cele șase luni cât stătuse expus la Luvru, se înregistreseră nu mai puțin de 30 de incendii în jurul aripii în care se afla „Cloșca”) mai înghite astfel trei destine…
Astăzi, o copie autorizată a celebrului tezaur poate fi admirată la Muzeul Județean din Buzău, originalul aflându-se la Muzeul Național de Istorie a României din București.