Manifestările organizate în județul Buzău pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri au însemnat, pentru jandarmii buzoieni, misiuni suplimentare, de mai mare amploare, de foarte multe ori oficialităţile participante fiind de la cel mai înalt nivel, inclusiv demnitari şi militari străini. „Pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău a fost o adevărată provocare pentru a identifica, adopta şi pune în practică cele mai eficiente măsuri pe segmentul asigurării ordinii şi siguranţei publice”, se arată în raportul înaintat de IJJ Buzău Instituţiei Prefectului.
Primul mare eveniment, în ordinea în care au avut loc, a fost dezvelirea bustului lui Alexandru Marghiloman, activitate care s-a desfăşurat în Parcul Marghiloman şi la care au participat membri ai Parlamentului României şi oficialităţi locale. Această activitate, spun jandarmii, „a impus o planificare mai riguroasă a activităţilor de asigurare a ordinii publice prin prisma invitaţilor la eveniment şi mai puţin datorat numărului de participanţi, cu toate că şi acesta a fost semnificativ”. Al doilea eveniment important a fost prilejuit de comemorarea Zilei Eroilor. Pentru jandarmii buzoieni el a însemnat „un eveniment complex, planificat pe parcursul a două zile în care au avut loc mai multe activităţi la care au participat înalţi demnitari români şi străini dar şi militari străini”.
Sărbătoare cu 10.000 de participanţi
Din punct de vedere al cifrelor pur statistice toate manifestările prilejuite de Ziua Eroilor au atras un public numeros, media participanţilor fiind de 6.000/eveniment, spune Jandarmeria buzoiană, şi au culminat în data de 17 mai unde, la ceremonialul militar şi religios organizat pe Calea Eroilor din Municipiu au participat peste 10.000 de persoane.
Manifestările prilejuite de evenimentele, în premieră de la Buzău, desfășurate cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, au însemnat pentru jandarmi şi măsuri luate pentru prima oară în judeţul Buzău, constând în coordonarea efectivă a forţelor de ordine publică, realizată printr-un comandament operaţional compus din specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale. Mai exact, în intervalul 14-18 mai, la sediul IJJ Buzău a fost activat Comandamentul Operaţional Judeţean compus din reprezentanţii tuturor instituţiilor angrenate în misiunea de asigurare a ordinii publice. „Organizarea, planificarea, conducerea şi executarea misiunii de asigurare a ordinii publice a fost realizată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti şi de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău; au fost solicitate garduri de protecţie şi delimitare de la patru structuri de jandarmerie limitrofe care au însumat peste 700 de metri liniari; în misiuni au fost planificaţi peste 300 lucrători din cadrul MAI pentru fiecare misiune de asigurare a ordinii publice în parte; au fost aplicate măsuri specifice cu caracter antiterorist suplimentare”, se consemnează în raportul IJJ Buzău către Instituţia Prefectului.
Un caracter de noutate, în acest an, l-a avut organizarea paradei militare prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României pe Calea Eroilor din municipiul Buzău. „Chiar dacă misiunea de asigurare a ordinii publice a fost una complexă, fiind necesar să solicităm şi sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti, pe baza lecţiilor învăţate cu prilejul activităţilor dedicate Zilei Eroilor, aceasta a fost dusă la bun sfârşit fără a exista vreo situaţie de perturbare a ordinii publice”, spune conducerea IJJ Buzău. Pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României, în data de 1 decembrie, au fost organizate 15 manifestări publice în 13 localităţi, în misiuni fiind angrenaţi un număr de 247 jandarmi din cadrul IJJ Buzău şi 15 jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti, acesta constituind şi cel mai mare număr de adunări publice organizat în aceeaşi zi în judeţul Buzău, o reală provocare în planificarea efectivelor pentru asigurarea ordinii publice pentru fiecare eveniment în parte.
Jandarmeria este în proces de recuperare a imaginii după 10 august? Observ, cu tristețe, că aceste „măsuri în premieră” sunt PENTRU jandarmi, dar nimic similar PENTRU ROMÂNI, adică pentru noi, ăia proști care ieșim în stradă ca să cerem demnitate națională. Mai văd că jandarmii se mândresc cu „misiuni” în care au folosit, „pe rupte” și cu mare succes, bulanele din dotare. Trist, pentru că ei între ei chiar se consideră români…
Dacă n-au dat cu gaze în copii și bătrâni, dacă n-au bătut ceva turiști străini n-au făcut nimic, nu-și merită salariile alea mari… Dar nu-i nimic, mai plătim un articol la gazetă și ne lăudăm puțin, așa, să vină Moșul și anul acesta…