Ovidiu Ionescu, speranța României în meciul cu Belgia din preliminariile Campionatului European de tenis de masă

Buzoianul Ovidiu Ionescu, vicecampion european de seniori anul acesta în Spania, la Alicante, va conduce națio­nala masculină de tenis de masă a României în partida cu Belgia, care va avea loc vineri după-amiază, de la ora 17,00, în incinta Televiziunii Române. Meciul este ultimul din acest an din campania de calificare pentru Campionatele Europene din Franța, 2019. Pe lângă Ovidiu Ionescu, numărul 18 european și 44 mondial, selecționata României, antrenată de Andrei Filimon, îi mai are în lotul pentru meciul cu Belgia pe Hunor Szocs (nr. 37 european și 84 mondial), Cristi Pletea (nr. 82 european și 140 mondial) și Rareș Șipoș (nr. 122 european și 257 mondial). Cel mai bine cotat jucător belgian este Cedric Nuytinck, locul 33 european și 70 mondial.

România se mai află în grupă cu Slovenia și a pierdut toate cele trei partide de până acum (0-3 cu Belgia și 0-3 cu Slovenia, în deplasare și 2-3 cu Slovenia, pe teren propriu). Slovenia ocupă primul loc, cu 8 puncte (4 jocuri), urmată de Belgia, 4 puncte (3 j), România, 3 puncte (3 j). Primele două clasate se califică direct la turneul final, iar ocupanta locului al treilea va juca un turneu de baraj.