Judecătorul buzoian aflat acum doi ani la un pas de excluderea din magistratură, Eugen Irimia, de la Tribunalul Buzău a cerut Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea sa din funcție prin pensionare. Secția pentru Judecători a CSM a admis solicitarea în ședința de miercuri și a dispus înaintarea către preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Irimia, începând cu data de 1 ianuarie 2019. În 2016, Judecătorul Eugen Irimia a fost suspendat din magistratură pentru o perioadă de 8 luni şi 26 zile în urma unei acțiuni disciplinare formulată de Inspecția Judiciară, fiind acuzat că a furnizat informaţii compromiţătoare despre un coleg şi a participat la realizarea unor articole denigratoare la adresa acestuia. Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Eugen Irimia, judecător sindic la Tribunalul Buzău, și a dispus excluderea sa din magistratură. Ulterior, Irimia a atacat decizia și a câștigat procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție, obținând doar suspendarea din magistratură pentru o perioadă de timp.
Articolele care au stat la baza acțiunii disciplinare au apărut în publicaţia “Atac de Buzău”, instituţie media de scandal implicată în octombrie anul trecut într-un dosar de şantaj. Atunci, Doru Iuga, fostul director OTV, Florin Paraschivescu, directorul ziarului şi soţia sa Oana Galaton, responsabil de publicitate au fost arestaţi pentru şantaj. Judecătorul buzoian a mai fost acuzat şi că în mai multe dosare nu a respectat îndatorirea de a se abţine deşi ştia că una dintre părţi este reprezentată de o avocată cu care are relaţii mai mult decât profesionale.