Cu mai puţin de o lună până la startul noului sezon al Ligii a 3-a, echipele buzoiene îşi intensifică ritmul pregătirilor, iar pentru mâine toate cele trei au ales să dispute noi meciuri de verificare-, cazul Metalului şi al CSM Rm. Sărat- ori să ia startul în jocurile amicale, cazul SCM Gloria.
Singura care va juca pe teren propriu este Metalul, care, de la ora 11,00, va primi vizita gălăţenilor de la Sporting Lieşti. CSM Rm. Sărat va merge la Făurei pentru a acorda revanşa echipei gazdă, nou promovată în Liga a 3-a, cele două întâlnindu-se în urmă cu o săptămână, la Rm. Sărat, când au remizat, 0-0. Pentru SCM Gloria, primul amical vine în încheierea stagiului de pregătire de la Nehoiu, fotbaliştii din Crâng urmând să o întâlnească, la Ploieşti, pe Astra 2 Giurgiu.
Meciuri amicale
• Metalul Buzău – Sporting Lieşti, mâine ora 11,00, teren „Cornel Negoescu”
-amicale precedente: Astra 2 Giurgiu – Metalul 1-1
• CS Făurei – CSM Rm. Sărat
-amicale precedente: CSM Rm. Sărat – Sportul Chiscani 2-1, CSM Rm. Sărat – CS Făurei 0-0
• Astra 2 Giurgiu – SCM Gloria