Două contestaţii ale DNA ar putea strica planurile de eliberare ale fostului şef CJ, Cristinel Bîgiu

Bucurie de scurtă durată pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu. Pe 1 martie, un complet al Tribunalului Vrancea a admis cererea acestuia şi a contopit pedepsele primite în două dosare diferite, rezultând, în final, o pedeapsă principală de executat la 5 ani şi 2 luni închisoare.

Din această pedeapsă, se scad cele două perioade în care fostul preşedinte al Consiliului Jude­ţean Buzău s-a aflat în arest şi în penitenciar.

„Admite cererea de <Contopire a pedepselor> formulată de condamnatul Bîgiu M. C. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 20/05.04.2016, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1883/A/16.12.2017 şi sentinţa penală nr. 2539/ 03.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 862/31.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, sunt concurente. Descontopeşte pedepsele de 5 ani şi 2 luni închisoare principală şi 2 ani pedeapsa complementară aplicate prin sentinţa penală nr. 20/05.04.2016 pronunţată de Tribunalul Călă­raşi, în pedepsele componente de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsă complementară, 1 an şi 6 luni închisoare. Înlătură sporul de 1 an şi 2 luni închisoare. Contopeşte pedepsele principale de 4 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 20/05.04.2016 şi 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2539/03.11.2016 în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. Aplică un spor de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 39 C.pen stabileşte pedeapsa principală de executat la 5 ani şi 2 luni închisoare. Contopeşte pedepsele complementare de 2 ani prev. de art. 66 lit.a,b,g,k, 1 ( un) an prev.de art. 66 lit. a,b,g aplicate prin sentinţa penală nr. 20/05.04.2016 şi 3 ani prev.de art. 66 alin.1 lit.a,b,k C.pen aplicată prin sentinţa penală nr. 2539/03.11.2016, în pedeapsa complementară de 3 ani. Stabileşte pedeapsă complementară de 3 ani privind interzicerea exercitării drepturilor prev.de art. 66 lit.a,b,g,k C.pen. Contopeşte pedepsele accesorii aplicate prin sentinţa penală nr. 2539/ 03.11.2016 şi sentinţa penală nr. 20/ 05.04.2016, în pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b,g,k C.pen în pedeapsa accesorie, privind interdicţia pe perioada executării pedepsei cu închisoarea a drepturilor prev. prin dispoziţiile art. 66 lit.a,b,g,k C.pen. Condamnatul Bîgiu Marian Cristinel va executa:

– Pedeapsa cu închisoare de 5 ani şi 2 luni ca pedeapsă principală; – Pedeapsa complementară pe un interval de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoare privind interdicţia exercitării drepturilor prev.de art. 66 lit.a,b,g, k C.pen;

– Pedeapsa accesorie a interzicerii pe perioada executării pedepsei cu închisoare a drepturilor prev.de art. 66 alin.1 lit.a,b,g,k C.pen.

Anulează mandatele de executare nr. 24/16.12.2016 emis de Tribunalul Călăraşi şi nr. 7666/31.05.2017 emis de Tribunalul Bucureşti şi dispune emiterea unui nou mandat. Scade din pedeapsa stabilită de 5 ani şi 2 luni închisoare perioada executată de la 07.12.2014 la 10.07.2015 şi de la 16.12.2016 până la pronunţarea prezentei. Menţine starea de arest. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârile judecătoreşti analizate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu de 130 lei va fi avansat din fondurile M.J. Cu drept de contestaţie“, se precizează în soluţia pe scurt a instanţei.

Procurorii anticorupţie nu sunt, însă, de acord cu soluţia judecătorilor şi au atacat decizia prin două contestaţii, una în data de 3 martie şi o alta în data de 8 martie, depusă de DNA Galaţi. Contestaţiile urmează să fie judecate la Curtea de Apel Galaţi însă până ieri nu erau date termene în dosare.

Contestaţiile ar putea încurca puţin planurile fostului şef al CJ Buzău acesta având în vedere că ar putea cere, oricând, în acest moment eliberarea condiţionată ori să invoce legea recursului compensatoriu pentru a putea părăsi mai repede penitenciarul Focşani.

În data de 31 mai 2017, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristinel Bîgiu a fost condamnat definitiv, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul RA-APPS de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti după ce, la fond, a fost condamnat la doi ani cu suspendare de Tribunalul Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, astfel, apelul DNA: „Respinge ca nefondat apelul declarat de Surdu Georgian Gabriel şi admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale din 3 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: aplică inculpatului Bîgiu Marian Cristinel pedeapsa de doi ani de închisoare care urmează să fie executată în regim de detenţie“.

Pe 22 octombrie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gabriel Surdu pe Cristinel Bîgiu pentru cumpărare de influenţă, respectiv trafic de influenţă.

Procurorii DNA au susţinut că, în august 2013, Gabriel Surdu i-a oferit lui Cristinel Bîgiu, în calitate de preşedinte al CJ Buzău, aproximativ 3,9 milioane lei (peste 878.000 euro), reprezentând 8% din valoarea unui contract de aproximativ 48,7 milioane lei (aproape 11 milioane euro), având ca obiect „Proiectarea, execuţia şi modernizarea drumurilor de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, judeţul Buzău“.

La data condamnării definitive în acest dosar, Cristinel Bîgiu se afla deja închis în Penitenciarul Focşani în urma unei condamnări definitive de cinci ani şi două luni de închisoare dispuse pe 16 decembrie 2016 în dosarul în care a fost acuzat de luare de mită.

Bîgiu a fost trimis în judecată, în februarie 2015, de procurorii DNA, alături de finul său, Florin Mădălin Colgiu, administrator al SC Alexandra SRL, şi de Gabriela Camelia Bădică, director în cadrul Asociaţiei pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat Călăraşi. În rechizitoriu se arăta că, în perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014, Marian Cristinel Bîgiu a cerut, iar în 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014, a primit sumele de 45.000 de lei, respectiv 50.000 de lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociaţia pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat Călăraşi, prin procedură directă, a două contracte, precum şi aprobarea plăţilor aferente, după recepţionarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău 2014-2020“. Suma de 45.000 de lei a fost dată ca mită de Bădică, director în cadrul Asociaţiei pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat Călăraşi, potrivit DNA. Procurorii anticorupţie susţineau că sumele de 45.000 de lei, respectiv 6.500 de lei (o parte din cei 50.000 de lei) au fost cerute şi primite de Colgiu, cunoscând că acestea proveneau din luare de mită în legătură cu îndeplinirea, de către Bîgiu, a îndatoririlor de serviciu, ca preşedinte al CJ Buzău. În acest fel, Colgiu l-a sprijinit pe Bîgiu să primească şi să valorifice sumele de bani obţinute cu încălcarea legii. În 6 decembrie 2014, Bîgiu, sprijinit de Colgiu, a încercat să disimuleze o parte din suma primită ca mită, prin plata, în numele SC Sigma Montaj, dar în beneficiul său, a unei rate de leasing pentru un utilaj industrial pe care îl deţinea în fapt, arăta sursa citată. Pe parcursul urmăririi penale, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de 11.900 de lei, ridicată de la Bîgiu. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călăraşi. Ulterior, Colgiu şi Bădică şi-au recunoscut faptele, dosarele fiind disjunse. Gabriela Bădică a fost condamnată, în mai 2015, la trei luni de închisoare cu suspendare şi doi ani şi trei luni de interzicere a unor drepturi, decizia rămânând definitivă. Florin Colgiu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare, un an de interzicere a unor drepturi şi 100 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Cristinel Bîgiu a fost judecat şi pentru spălare de bani, în dosarul în care fostul ministru de Interne Cristian David este judecat pentru luare de mită. În primă instanţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi a recunoscut că a finanţat campania PNL cu banii primiţi ca mită, Bîgiu a fost achitat, la fel şi omul de afaceri buzoian Gheorghe Doloiu. Decizia nu este definitivă şi a fost deja apelată de DNA, urmând ca o decizie finală să fie luată de un complet de cinci judecători de la ÎCCJ.