Etapă neagră pentru echipele buzoiene

• Înainte Modelu – Metalul 2-0; Sportul Chiscani – CSM Rm. Sărat 4-0

Rundă de coşmar pentru divizionarele buzoiene, marţi după-amiază, când s-au jucat meciurile primei etape din retur, reprogramată după ce, nu s-a putut desfăşura la data stabilită iniţial, din cauza vremii. Reprogramarea a fost de rău augur pentru cele două echipe din Buzău, care au pierdut pe linie şi, mai mult, nici n-au reuşit să marcheze vreun gol!

Deşi a dat impresia că şi-a revenit după înfrângerea din debut, în faţa lui FCSB 2 (1-2), obţinând, ulterior, o victorie în partida de la Olteniţa (2-0), Metalul a cedat, oarecum surprinzător, pe terenul unei echipe mai slab cotată, Îna­inte Modelu. Buzoienii au avut parte de un început de meci ­dezas­truos, gazdele reuşind să puncteze de două ori în primul sfert de oră, prin acelaşi jucător, Clătinici, în minutele 9 şi 13. Campioana a resimţit din plin şocul şi nu şi-a mai putut reveni până la final, în ciuda ocaziilor pe care le-a avut, inclusiv un penalty ratat de Lungoci. S-a terminat 2-0 pentru echipa călărăşeană, rezultat care înseamnă, totodată, şi primul eşec în deplasare în acest campionat pentru elevii lui Vali Stan, pe care îi aşteaptă acum, sâmbătă, o deplasare infernală, la Slobozia!

Râmnicenii, învinşi clar de penultima clasată

Şi mai şocantă a fost, prin proporţiile scorului, înfrângerea CSM din Rm. Sărat pe terenul penultimei clasate, Sportul Chiscani. Elevii lui Marius Tîrîlă au fost surclasaţi de formaţia brăileană, scor 0-4, care a marcat prin Ndigwe (minutele 10 şi 15), Costache (minutul 72 – penalty) şi Dumitrana (minutul 88).

Râmnicenii au rămas, astfel, fără niciun gol marcat în cele trei meciuri disputate din retur şi cu un singur punct din 9 posibile, cel obţinut în urma remizei albe de la Voluntari. Sâmbătă, ar fi ceva speranţe de puncte într-o nouă deplasare, la ultima clasată, Victoria Traian.

Rezultatele de marţi

Marţi după-amiază, în Seria a II-a a Ligii a 3-a au fost programate patru din cele şapte partide din cadrul etapei a 14-a, meciuri încheiate cu următoarele rezultate: FC Voluntari 2 – Victoria Traian 1-0, Sportul Chiscani – CSM Rm. Sărat 4-0, FCSB 2 – Delta Tulcea 4-0 şi Înainte Modelu – Metalul Buzău 2-0.

În urma acestor rezultate, Metalul a coborât pe locul 6, cu 30 de puncte, iar CSM Rm. Sărat, pe locul 9, cu 17 puncte.