Judecătoria Rm.Sărat, sufocată de dosare

• La această instanţă s-a consemnat, în 2017, cel mai mare volum de cauze pe judecător dintre toate judecătoriile existente la nivel naţional

În anul 2017 Tribunalul Buzău a avut de soluţionat un total  de 11.630 cauze, în creştere cu 800 dosare (reprezentând un procent de 7,38%) faţă de anul 2016, când a avut de soluţionat un număr de 10.830 cauze.

Comparativ, stocul existent la 31 decembrie 2016 a fost de 3.359 cauze, iar numărul dosa­relor nou înregistrate anul trecut a fost de 8.271 cauze.

Potrivit unui raport de activitate al Tribunalului Buzău, în anul 2017 au fost soluţionate 7.705 dosare, ceea ce a reprezentat o rată de soluţionare de 93,16% calculată prin raportarea numărului dosarelor soluţionate la numărul cauzelor nou înregistrate în perioada de referinţă.

Valoarea indicatorului „rata de soluţionare” este în scădere faţă de perioada anului 2016 când Tribunalul Buzău a înregistrat o rată de soluţionare de 100, 83%, rămânând în stoc  la data de 31 decembrie 2017 un număr de  3.925 cauze, în creştere cu 566 cauze faţă de finele anului 2016.

Potrivit raportului, secţia penală a  avut de soluţionat, în cursul anului  2017, un număr de 1107  cauze,  la secţia I ci­vilă  s-a consemnat un volum de 4.455 dosare, în timp ce pe rolul secţiei a II – a civilă de contencios administrativ şi fiscal au fost 6.068 cauze.

Încărcătura medie pe judecător la tribunal în anul  2017 a fost de 608,91 dosare, ceea ce a reprezentat un volum mai mic faţă de anul 2016, când încărcătura pe judecător a fost de  654 dosare. Trebuie precizat, însă, că  statul de funcţii a prevăzut un număr de 27 posturi de judecător pentru anul 2016, respectiv 32 posturi pentru anul 2017, iar, în aceste condiţii, încărcătura pe schemă la tribunal în anul 2017 a fost de 506,16 dosare.

Cât priveşte secţiile Tribunalului, încărcătura medie pe judecători se prezintă după cum urmează: secţia penală 230, 63 dosare; secţia I civilă  558, 94 dosare; secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal  820 dosare.

În ceea ce priveşte celelalte instanţe arondate Tribunalului Buzău, Judecătoria Buzău a avut de soluţionat în anul 2017 un număr de 23.082 cauze, în scădere cu 1.719 dosare faţă de anul 2016, când a avut de soluţionat un număr de 24.801 cauze (o scădere de 6,93%), încărcătura medie/judecător fiind de 1.137 cauze.

Judecătoria Râmnicu Sărat a avut de soluţionat, în cursul ­anu­lui trecut 6.782 cauze, volum de activitate mai mare cu 459 cauze  faţă de anul 2016, când au fost  pe rol 6.323 dosare (o creştere de 7,25%), cu o încărcătură medie/judecător de 2.338,6 cauze.

Judecătoria Patârlagele a avut de soluţionat, anul trecut, 4.342 dosare, fiind vorba despre o diminuare a volumului de muncă cu 78 cauze  faţă de anul 2016, când pe rolul instanţei au fost 4.420 dosare (o scădere 1,76%), încărcătura medie / judecător fiind de 1.887,8 dosare.

De asemenea, Judecătoria Pogoanele a avut de soluţionat în anul 2017 un număr de 2.232 cauze,  în scădere cu 25 dosare  faţă de anul 2016 când a avut pe rol un număr de 2.257 cauze (o diminuare de 1,10%), cu încărcă­tură medie / judecător de 1.062,9 dosare.

La nivel naţional, încărcă­tura medie a fost de 1.119,2 cauze/judecător.

Raportându-ne la încărcă­tura medie la nivel naţional, se costată că Judecătoria Rm. Sărat şi Judecătoria Pătârlagele au avut o încărcătură pe judecător mult mai mare decât media naţională.  De altfel, la Judecătoria Rm.Sărat s-a consemnat cel mai mare volum de cauze pe judecător dintre toate judecătoriile existente la nivel naţional.