Ziua de 24 ianuarie 1859, numită pe bună dreptate de contemporani „Ziua cea mare a veacului”, constituie, aşa cum a fost caracterizată de Mihail Kogălniceanu „cheia de boltă a edificiului naţional” şi, totodată, „singurul mod în stare de a consolida naţionalitatea românilor, de a le da demnitate, putere şi mijloace pentru a împlini misia lor”.
Pentru că, este evident că, prin dubla alegere, la 5 şi 24 ianuarie 1859, prin amplul şi complexul program de reforme înfăptuit în cei şapte ani de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, s-au pus bazele statului naţional român modern.
Dintre momentele semnificative ale istoriei românilor legate de înfăptuirea idealului unităţii naţionale, perioada 1848-1859, reprezintă unul din cele mai dinamice decenii, pe drept cuvânt numit ,,deceniul renaşterii naţionale“, în care s-a pregătit şi s-a înfăptuit ceea ce Nicolae Bălcescu a numit „revoluţia pentru unitate naţională”.
Şi atunci, ca şi altă dată, au trebuit învinse greutăţi de tot felul, pentru că puternicii noştri vecini nu doreau un stat naţional românesc, întrucât aceasta ar fi determinat modificarea majoră a hărţii politice din această parte a lumii şi nu trebuie să ne mire nici tentativa puterilor antiunioniste de a împiedica libera şi corecta exprimare a doleanţelor româneşti.
De aici şi condiţiile impuse de cele şapte puteri garante care, graţie modului în care marii bărbaţi politici ai vremii din Muntenia şi Moldova au gândit şi au acţionat, îmbărbătaţi şi de entuziasmul general al românilor din cele două Principate, vor fi eludate. Astfel că, la 24 ianuarie 1859 s-a consfinţit dubla alegere în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, prin aceasta românii înşişi rezolvând problema Unirii Principatelor.
Se încheia ceea ce Ion Ghica denumea, într-o scrisoare către Vasile Alecsandri, „una din cele mai frumoase pagini ale istoriei noastre”. Nodul gordian fusese tăiat de români, punând puterile garante în faţa unui act istoric ireversibil. Ţara şi-a deschis drum larg către viitor.
Între primele activităţi semnalate de documente se înscrie şi mesajul de salut cu care l-au întâmpinat pe un reprezentant al Puterilor Garante (Austria, Franţa, Anglia, Rusia, Turcia Prusia şi Sardinia), Talleyrand-Perigord, în care se spunea: ,,Unirea acestor două ţări într-un singur stat puternic ne este tuturor foarte scumpă; salvarea unui popor care a fost mult timp martir atârnă de aceasta“. Cei 80 de semnatari îşi exprimau convingerea şi încrederea că marile puteri le vor asculta dorinţele.
După încheierea Războiului Crimeii (1853-1856, între Rusia, pe de o parte şi coaliţia formată din Anglia, Franţa, Sardinia şi Turcia), la Conferinţa de Pace de la Paris s-a semnat un acord în care, printre altele, se stipula că Marea Neagră era spaţiu neutru, că se respecta integritatea Imperiului Otoman, se stabilea libera circulaţie pe Dunăre, sub controlul Comisiei Europene a Dunării; Basarabia rămânea în componenţa Imperiului Rus, mai puţin cele trei judeţe din sud, Cahul, Ismail şi Bolgrad (teritoriul care iniţial s-a numit Basarabia, denumire extinsă arbitrar de ruşi la restul Moldovei lui Ştefan, dintre Prut şi Nistru, pentru a putea revendica teritoriul care azi se cheamă Republica Moldova). De asemenea, Principatele Moldovei şi Munteniei rămâneau sub suzeranitate otomană, dar se stipula dreptul de a se constitui Divanuri ad-hoc, ai căror reprezentanţi urmau să hotărască, în numele celor pe care-i reprezentau, dacă locuitorii doreau unirea, dar şi înfiinţarea armatei naţionale, ce avea menirea de a asigura ordinea internă.
Cine era cei şapte deputaţi ai judeţului Buzău din Divanurile ad-hoc
La 16 martie 1857 s-a constituit la Buzău Comitetul de Unire al districtului, format din 15 membri, reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, preşedinte fiind desemnat Scarlat Voinescu. La 18 martie, curentul antiunionist tipăreşte broşura „Apel către alegători de la o adunare de proprietari”, cu intenţia de a împiedica exprimarea voinţei de unire a celor mulţi, acţiune soldată cu eşec, dacă avem în vedere că la 25 aprilie, „Steaua Dunării” informa că în oraş erau „doar şase indivizi rătăciţi”.
Şi aşa că în toate judeţele Munteniei s-au organizat alegeri pentru desemnarea reprezentanţilor în Divanurile ad-hoc. În urma alegerilor din septembrie 1857, cei şapte deputaţi ai judeţului Buzău erau: episcopul Filotei, Scarlat Voinescu şi Nicole Pâcleanu, din partea marilor proprietari, Costache Ciochinescu, pentru clasa micilor proprietari, Nae Stănescu, reprezentant al orăşenilor (viitor primar, numele său fiind atribuit actualei străzi Bistriţei), preotul Vasile Serea şi Costache Moglan, învăţător din Grabicina, reprezentant al clăcaşilor.
Cele trei telegrame ale buzoienilor către Alexandru Ioan Cuza
Iar membri ai Adunării Elective, care la 24 ianuarie, în hotelul Concordia din Bucureşti (aflat pe strada Lipscani), alături de ceilalţi deputaţi din Muntenia, au consfinţit dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, au fost Scarlat Voinescu, Ion (Iancu) Marghiloman, Costache Deşliu, Mihail Pleşoianu şi episcopul Filotei
Ziua de 24 ianuarie 1859 a fost numită de buzoieni „Ziua fericirii Unirii şi entuziasmului renaşterii poporului român”, bucuria reuşitei fiind marcată prin câteva banchete şi trei telegrame de felicitare: … „Să conduci Măria Ta ţara astfel ca naţia română să prospere şi să poată da probe de unire şi de tărie spre înfruntarea viscolelor sale viitoare şi al meritelor anticelor sale drepturi…“ şi ,,Credinţa noastră a fost, este şi va fi, că dacă în noi şi în fraţii noştri de peste Milcov circulă un sânge de aceeaşi origine, pomenit cu respect de istoriografi în analele lumii, dacă în noi bate o inimă şi un presimţământ unit, este fireşte probabil că şi aerul pe care-l respirăm este omogen“. Ultima se încheia astfel: „Te rugăm Măria Ta, să-ţi fixezi privirea părintească asupra noastră, a poporului, că suntem aduşi în desăvârşită şovăire de mâinile sugrumătoare ale trecutului (…) să distrugi şi să diseci rădăcinile fructelor intrigilor perfide ale vrăjmaşilor (…) să cimentezi lumina şi progresul, iar nedreptatea să-şi strice cuibul şi să piară cu trecutul în abisurile întunericului…”.
Cuza este primit cu fast la Buzău
În seara zilei de 6 februarie 1859 şi la 23 ianuarie 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit de buzoieni cu un fast deosebit. La 6 februarie 1859, în cadrul unei emoţionante ceremonii, au ţinut discursuri de bun venit profesorul Dimitrie Racoviţă şi Irina Marghiloman, mama viitorului Prim-Ministru de origine buzoiană (la acea dată în vârstă de cinci ani).
În scurta sa alocuţiune, profesorul Racoviţă a spus, între altele: ,,Naţia română celebrează acum încă una din cele mai frumoase şi mai strălucite zile ale vieţii sale în care triumfează marea cauză a Unirii prin sosirea Înălţimii Tale pe pământ muntean (…) Acum România şi Moldova, ambele surori unite tresar de bucurie de la o margine la alta, căci norii negri, ameninţători de furtuni şi viscole ce copleşeau orizontul României s-au răspândit şi s-au făcut nevăzuţi înaintea luminii de viaţă. Acum orizontul nostru este limpede şi întins, atmosfera contagioasă ce paraliza şi îneca spiritul şi viaţa naţională s-a răspândit“.
Acum orizontul nostru este limpede şi întins, atmosfera contagioasă ce paraliza şi îneca spiritul şi viaţa naţională s-a răspândit. O frumoasă perspectivă ni se dezvăluieşte şi mângâietoare speranţă reînalţă sufletele şi înveselesc inimile noastre văzând cu ochii pe acela pe care românii au căutat, pe care Adunarea Naţională în unanimitate l-au ales şi pe care inimile şi sufletele românilor într-o unire şi într-un vers l-au aclamat…
Iar în numele delegaţiei feminine, cu glasul înecat de emoţie în faţa primului bărbat al naţiei (care a fost impresionat de frumuseţea tineri oltence din familia boierilor Isvoranu), Irina Marghiloman a spus: Măria Ta ! Sub impresia strălucitelor evenimente prin care ţara noastră se ridică astăzi la treapta ce i se cuvine, salutând în Voi neatârnarea glorioaselor zile antice când mamele române strigau fiilor lor să moară sau să vină învingători, ne socotim ferice de a Vă prezenta expresia viilor sentimente de bucurie şi orgoliu naţional cu care mamele şi femeile din acest district vin a vă aduce prin noi omagiile lor respectuoase şi sincere. Trăiască Măria Sa Alexandru I, Domn Stăpânitor al României Unite.
La 23 ianuarie 1860, la ora 18,00, Domnitorul Cuza a poposit din nou la Buzău, întâmpinat de o mare mulţime care dorea să mai vadă pe acela în a cărei persoană se consacra marile principii ale Unirii, consolidarea naţionalităţii noastre, speranţele noastre şi viitorul nostru. Onorul a fost prezentat de Escadronul de Cavalerie comandat de căpitanul Popovici. A doua zi, în cadrul ceremoniei de marcare a unui an de la Unirea Principatelor, între cei care i-au urat bun venit a fost şi profesorul Costache Chirculescu care, între altele a spus: …Această zi este cea mai scumpă sărbătoare naţională, iar pentru buzoieni prilej de îndoită bucurie şi orgoliu prin sosirea în mijlocul lor în această zi a Domnitorului Cuza…
În martie 1859, buzoienii au întâmpinat cu ospitalitatea specific românească trupele moldovene care se deplasau spre cazarma de la Ploieşti, acordându-le găzduire şi hrană gratuit, bucuroşi de a vedea în mijlocul lor o armie de naţia sa, gest ce a mişcat pe cei doi comandaţi care au trimis o scrisoare de mulţumire municipalităţii
Fie ca ziua de 24 ianuarie să rămână în conştiinţa noastră ca atâtea şi atâtea mari momente şi înfăptuiri din istoria noastră, încărcate de semnificaţii şi cu implicaţii în evoluţia sa ulterioară şi, totodată, să nu-i uităm şi să-i cinstim de fiecare dată pe cei care, cu ardoare şi tenacitate, au militat şi luptat pentru marile împliniri ale istoriei, pe toţi eroii şi martirii neamului.
Si, de asemenea, să nu uităm şi că, noi cei de azi şi de mâine, suntem datori a le păstra neştirbită moştenirea – o ţară unită ţi demnă în rândul naţiunilor lumii.