A fost unul dintre cele mai controversate personaje ale epocii sale, dar un poet absolut genial, pe care posteritatea a încercat să-l repună în drepturi la mulţi ani după dispariţia sa fizică. În timpul vieţii, cu o fire absolut dificilă, a intrat în conflict cu aproape toţi scriitorii notorii ai epocii. S-a născut la data de 14 martie 1854 în Bucureşti şi a fost catalogat drept cel mai important reprezentant al simbolismului în literatura română, deschizător de drumuri pentru Tudor Arghezi şi George Bacovia. A fost iniţiatorul cenaclului şi revistei „Literatorul”, fiind într-o polemică permanentă cu junimiştii Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale. Poet al rondelurilor şi al rozelor, Alexandru Macedonski a fost considerat drept cel mai orgolios, intrigant şi pus pe ceartă contemporan al junimiştilor.
Era mândru, egoist, nediplomat, invidios şi s-a lăsat condus toată viaţa de trăsăturile negative ale caracterului său dificil, iar opera sa a avut de suferit, conform exegeţilor săi. Alexandru Macedonski este o figură aparte în literatura română. A intrat într-o polemică absolut nediplomatică cu Vasile Alecsandri, căruia îi ia apărarea Mihai Eminescu. Poetul rozelor şi rondelurilor, sub un impuls de neimaginat, scrie o epigramă infamă la adresa poetului nepereche şi din acel moment viaţa sa se schimbă radical.
Este refuzat de reviste să mai fie publicat, „Literatorul” nu mai are abonaţi, iar poetul o duce din ce în ce mai rău. Cert este că toată viaţa a fost un inadaptat, un individ, ca om,
incomod, chiar şi pentru persoana sa. Însă magia geniului nu a fost zgârcită cu personalitatea lui Alexandru Macedonski şi prin el literatura română a adăugat pagini de neasemuită frumuseţe şi şiraguri de nestemate în panoplia limbii române. Alexandru Macedonski este un scriitor prea puţin cunoscut şi preţuit, un poet excepţional, iar cortina uitării, nedrept aşternută, trebuie să se ridice.
Avem misiunea să reabilităm marile valori ale neamului. Poetul s-a stins la data de 24 noiembrie 1920 la Bucureşti. Versurile pe care vi le propun sunt din volumele „Excelsior” şi „Poema rondelurilor”. Vă invit să-i aflaţi volumele în librării şi biblioteci şi nu veţi regreta. Poate pe unele le aveţi acasă. Macedonski este genial.
Naiada
Printre verdeaţa zmălţuită
De flori cu vesele colori
Se scurge apa încreţită
De-ai zorilor fiori.
Iar lângă ţărmul cu răchite
Răsare goală până-n brâu,
Cu sânuri albe şi-mpietrite,
Naiada limpedelui râu.
Şi pe când vântul o sărută
Cu şiretlic de vagabond,
Ea zâmbitoare şi tăcută
Îşi stoarce părul blond.
Grija de mâine
De câte ori înmărmurit,
Stau ore, zile, fără gânduri,
Şi-abia mă-ntreb de n-am murit,
De nu sunt între patru scânduri?
Dar viaţa dimprejurul meu
Mă face iar cu conştiinţă:
Ca să trăieşti când azi e greu,
Ah! mâine-abia va fi putinţă.
Copiii mei cei preaiubiţi,
Cu păr ca grânele din stoguri,
Cu toate-aceste, dorm tihniţi
În leagăn moale, sub pologuri.
În traiul care-abia-l încep
Apar ca nişte blonde vise.
Nenorocit sunt că-l pricep
Şi că-i cunosc orice abise.
Am fost întocmai ca şi ei,
În aurita mea pruncie:
Dormiţi, dormiţi, copiii mei,
Căci inima mi se sfâşie.
Dormi dulce
Tu care dormi, eşti fericit…
Uitând întreaga ta fiinţă
Te-ai izolat de suferinţă…
În mut repaos adâncit
C-ai fost şi eşti n-ai conştiinţă…
Tu care dormi, eşti fericit.
Dormi dulce – nu te deştepta;
Realitatea, chiar frumoasă,
Pe lângă vis e urâcioasă…
La bine nu te aştepta,
Căci viaţa este nemiloasă…
Dormi dulce – nu te deştepta.
Mă uit la cer
Mă uit la cer şi la pământ:
Frumos e cerul şi pământul,
Dar port în suflet un mormânt,
Şi-ntr-însul, mort, avântul..
Ah! doarmă dus acel mormânt
Cu imne pline de misteruri…
Prea bun am fost pentru pământ,
Prea rău sunt încă pentru ceruri.
Rondelul contimporanilor
Aceşti contimporani ai mei
Fac nencetat acelaşi sport:
De treizeci de ani îmi tot zic mort
Tot mai pizmaşi şi mai mişei.
Strigoi, adesea-mi zic tot ei – Bătrân, în ultimul resort:
Aceşti contimporani ai mei
Fac nencetat acelaşi sport.
Deşi par lei şi paralei,
N-au cu talentul vreun raport,
Şi n-au nici sfinţi, nici dumnezei,
Trântiţi în viaţă de-un avort…
Dar sunt contimporanii mei.
Rondelul rozelor ce mor
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine –
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.
În tot se simte un fior.
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor –
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor… –
E vremea rozelor ce mor.
Rondelul florilor de lună
Flori de lună ce s-agaţă
Schimbă apa în brocart;
Printre frunze prinde viaţă
Câte-un cântec de Mozart.
Spre Saint-Cloud, ce doarme-n faţă,
Val de val se duce spart;
Flori de lună ce s-agaţă
Schimbă apa în brocart.
Peste-a Senei verde faţă
Dulci şi lungi fiori se-mpart,
Şi de ţărmi ce se răsfaţă,
Când corăbii se despart,
Flori de lună se agaţă.
Rondelul dezastrului mondial
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
Urlă groaznic un ciclon,
Sena din adânc oftează.
Bubuiri ce nu-ncetează
Sunt un sunet unison.
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
State noi se-nfiinţează,
Prăbuşit e câte-un tron… –
Moartea-şi plimbă monoton
Coasa ei ce vieţi retează.
– Nori se bat la orizont.