• Electrica a raportat Instituţiei Prefectului că situaţia a fost remediată
Buzăul a trecut cu bine de prima încercare din această iarnă. Miercuri, 17 ianuarie, a fost activat Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei la nivelul ISU Buzău pentru gestionarea şi monitorizarea în ansamblu a tuturor acţiunilor în situaţii de urgenţă, respectiv notificarea comunităţilor locale, în speţă a Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, după avertizarea făcută de ANM de cod portocaliu de vânt şi ninsori în zona de munte a judeţului. ISU Buzău a primit preventiv, pentru o zi, o autofreză multifuncţională de la colegii din judeţul Ialomiţa, în acest context al averizării lansate de Administraţia Naţională de Meteorologie de cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori abundente în mai multe localităţi din zona de munte a judeţului Buzău, respectiv în zonele Nehoiu, Siriu, Gura Teghii, Bisoca şi Lopătari. Utilajul urma să deservească unităţile operative care urmau să asigure intervenţia imediată acolo unde situaţia ar fi impus-o. Autofreza a fost returnată joi, la orele prânzului, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, pentru că din fericire, evoluţia fenomenelor meteorologice nu a necesitat intervenţii majore decât din partea societăţii Electrica.
Situaţia a fost monitorizată prin Centrul Operaţional Judeţean din cadrul ISU Buzău, autorităţile fiind pregătite să intervină în sprijinul populaţiei din zonele posibil a fi afectate, pentru limitarea şi înlăturarea potențialelor efecte negative. “Conform datelor centralizate de Centrul Județean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, activat la sediul ISU Buzău începând cu data de 17 ianuarie, orele 18,00, ca urmare a vântului puternic, o linie electrică şi patru posturi de transformare au fost afectate, iar 320 de gospodării din comuna Pardoşi au rămas fără alimentare cu energie electrică. În zonă au fost trimise 12 echipe de intervenţie şi, joi, în jurul orelor 12.00, responsabilii societăţii Electrica au raportat că situaţia a fost remediată”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.
Pentru evitarea situaţiilor extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor, poliţiştii legii recomandă tuturor celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs şi să evite drumurile greu accesibile. De asemenea, înainte de a porni la drum, şoferii trebuie să se asigure că sistemul de încălzire al a funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.