Este unul dintre cei mai importanţi cărturari al acestor vremuri ce trăieşte în provincie, fiind profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş” din Adjud. S-a născut pe 15 noiembrie 1955 la Gura Humorului, într-o veche familie cu adânci rădăcini bucovinene. A urmat Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, promoţia 1978, iar în anul 1997 obţine titlul de doctor în ştiinţe filologice cu lucrarea „Spirit şi Logos, în poezia eminesciană”.
A publicat şi publică mult, nu mai mult decât studiază. Este recunoscut ca un apreciat poet, eseist, publicist, prozator, istoric şi critic literar. A scris şi editat peste 15 cărţi, greutatea cea mai mare, valoric vorbind, fiind cele de critică/hermeneutică. Este prezent în peste şapte antologii, unele în ediţie bilingvă.
În anul 1999 fondează şi devine redactor coordonator al revistei bianuale „CONTRAATAC – revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori – îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-artistice”. Revistele literare importante din ţară, dar şi ale românilor din diaspora, se întrec în a obţine articole şi materiale de la Adrian Botez. Lucrările sale au primit confirmarea valorii prin numeroase premii obţinute.
În anul 2004 devine membru al Uniunii Scriitorilor, iar din anul 2009 este cetăţean de onoare al municipiului Adjud. Este laureat al Marelui Premiu al Salonului-Literar – Dragosloveni (1998). A mai fost premiat de USR, în anul 2005, pentru poezie, (volumele „Eu, barbarul“ şi „Crezuri creştine”), şi în anul 2006 pentru eseu/hermeneutică (pentru lucrarea „Loja Iohanică Românească”).
În ceea ce priveşte activitatea sa poetică este de semnalat faptul că a publicat peste nouă volume, unele dintre ele, aşa cum am arătat, premiate. Din volumul „Aici – la întretăierea tuturor câinilor” am selecţionat versurile pe care vi le propun spre lectură. Sper să vă conving că avem un scriitor de mare forţă, plin de talent, un erudit desăvârşit.
Încercare de poziţionare
oare din ce parte trebuie privită
lumea asta – ca s-o
suporţi – şi să trăieşti în ea?
dinspre copilărie – se vede o grădină
dinspre bătrâneţe – un dezastru
iar eu – tot mai înspăimântător de
credibil – de dezastru m-apropii
treptat – nu-mi mai rămâne nimic din
alegerea
părţii celui care priveşte…
Neascultarea
ciocanul ceasului de la catedrala
catolică – mereu izbeşte
o singură dată: mereu
„unu” – mereu
UNUL
dar cine mai stă să asculte
astăzi – de
vechile ceasuri?
Sadism telefonic
îmi place să las telefoanele
să sune – să dispere şi să
transpire sunând – cumplit să
transpire – până la pneumonie
telefonică – după care
să mă desfăt cu horcăitul
intuit – de la celălalt capăt al
fiinţei mele
melancolic-morganatice…
Coana primăvară…
primăvara năvăleşte apelpisită – ca o
cucoana la coafor – după
ce a fost păruită de o
vecină
şi nu se linişteşte sub cască – până
nu-i ies muguri – pe
faţă – pe braţe – pe
picioarele cu fuste
suflecate – la limita minimei
decenţe – şi – în general – peste tot
unde este vizibil şi îi
reface imaginea
bună (în speranţa că aia
proastă – va fi uitată de fraieri…)
Paşte
rare păsări sfinte poate – îngeri
zboară peste vişinii în floare
e atâta alb – încât te doare:
de atâta sărbătoare – sângeri…
Hristul – în lumină de petale
împărat stăpân peste grădină
se arată spre iertare – şi suspină
când vreun suflet îi alunecă din ploaie
aleluia – susură copacii
aleluia – scânteiază cerul
nu ucideţi – nu ucideţi mielul
să nu stingeţi în grădină macii
Golgota a fost – acum e linul
a-nflorit văzduhul – alb şi moale
(Moartea s-a făcut frumoasă cale…) –
şi-a închis prin Sine-n lume chinul
Aprecieri
o – cât de furios am fost pe viaţă
şi mai sunt
dar refuz – cu-ncăpăţânare – să mă
uit în palma mea – la foşnitoarele
ispititoarele linii – ale
vieţii – iubirii
norocului
nu discut – nu mă mai cert cu
nimeni – decât cu
Dumnezeu
e neplăcut – dar e atât de
Viu
…şi e singurul care vineri
Parolist – la-ntâlnire
Dispute pe tema morţii
în fiecare clipă a vieţii tale
trebuie să fii pregătit de moarte
niciodată moartea nu confundă
pe nimeni cu nimeni
niciodată moartea nu ia pe altul – în
locul tău – nici
invers
dar sunt cei ce cheamă
moartea – pentru alţii: blestemaţi
fie – pe veci
chemătorii de moarte
dar poate că tocmai
moartea – i-a năimit…
deci: nu vă puneţi în slujba
morţii – măcar atât
puteţi face: voluntar – onorific
fireşte
…doar pentru un zâmbet al Lui
Hristos…
După ploaie
contururile obiectelor – după ploaie – au
devenit
atât de clare: nişte
concluzii – trase de
Dumnezeu
(El predă lumii – prin istoria
Stufoasă – Logica Absolută…)
dacă am uni – printr-o linie toate
contururile-concluzii – ale
tuturor obiectelor
şi evenimentelor din
lume – s-ar
obţine desenul unui drum – la capătul
căruia – îl aflăm – fără greş – pe
Dumnezeu
…totdeauna plouă – prin deşertul
nostru – cu Tine
Doamne…