Se ştie că orice persoană care este interesată de un subiect istoric, din lipsă de timp sau din comoditate apelează la Internet, dar, după cum se ştie, textele sunt alcătuite pe baza datelor oferite de diferite persoane, menţionate în bibliografia care are menirea să justifice afirmaţiile respective. Dar puţini au curiozitatea să vadă lucrarea menţionată şi să constate că nu se indică sursa care să confirme cele afirmate.
Este şi cazul Palatului Comunal, despre care unii autori care s-au referit la acest monument de arhitectură emblematic pentru Buzău, au afirmat că la inaugurarea din decembrie 1903 au fost prezenţi Regele Carol I şi Principele moştenitor Ferdinand (mai ales că fiind iarnă, indiferent de mijlocul de transport de la acea dată, călătoria ar fi fost destul de grea), dar şi Nicolae Iorga.
Spre edificare, redăm textul dintr-o lucrare a lui Nicolae Iorga ( „Drumuri şi oraşe din România”, Editura Minerva, Bucureşti, 1904, p. 130-132) care, în trecere prin Buzău la începutul anului 1903, îl descrie astfel:
„Buzăul e vecinul de stăpânire judeţeană al Ploieştilor de care este despărţit printr-un scurt drum în marginea muncelelor, ce trece pe lângă vechiul loc de oprire a cailor, de «menzil», vechia staţie de poştă a Mizilului… Buzăul e mai sărac … dar mai aristocratic şi mai românesc… Buzăul a fost din capul locului o reşedinţă trecătoare a vulturilor din împrejurimi, pe lângă care era şi târgul, de o înfiinţare mai veche… În afară de stradele sale bune, Buzăul se poate mândri cu cartierele sale boiereşti, lungile strade drepte, largi, de o parte şi de alta a cărora se înşiruiesc vile înconjurate cu arbori şi straturi de flori. Până foarte departe, acest lanţ de cochete adăposturi ale unei vieţi de familie înfloritoare se menţine. Buzăul e, iarăşi, o episcopie, o destul de veche episcopie… Episcopia e frumoasă, palatul episcopal, palatul oficiilor sunt mari şi curate… Se văd şi câteva biserici, din care una cu o icoană făcătoare de minuni, a primit acum de curând un coperiş de olane colorate şi un pridvor geamuri, care-i dau un caracter aşa puţin cam ciudat, deşi în mijlocul unui parc bogat înverzit, această clădire nouă nouţă face o întipărire modernă, apuseană (biserica Banu, n.n.). Având fericirea, atât de rară, de a păstra acelaşi primar într-un lung şir de ani (Nicu I. Constantinescu, n.n.), Buzăul s-a folosit, ca puţine alte oraşe româneşti, de belşugul vremurilor noi, de ploaia de aur a împrumuturilor. O pădure de stejari mărginaşă, un sălbatec crâng prăfuit s-a prefăcut în parc frumos cu multe alei şi largi perspective, cu chioşcuri şi statui. În capăt se vede, alcătuind astăzi mijlocul precis al oraşului, noua Primărie cu un turn înalt, o lungă faţadă în stilul ţării, toate în piatră, ici şi acolo sculptată. Când clădirea va fi gata, ea va fi, neîndoielnic, cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru Buzău …Singurul restaurant, «Moldavia>, dă publicului să aleagă de pe o admirabilă listă între frigărui şi rinichi soté, pe lângă care se adaugă fireşte, fructe, între care piersici. Hăinăriile, prăvălii numite galanterie poartă în fruntea lor nume… din Ţara Canaanului… (aluzie la negustorii evrei, destul de mulţi la acea dată)”, scria Nicolae Iorga.
Altfel spus, marele istoric vorbeşte despre Palatul Comunal din Buzău înainte ca acesta să fi fost finalizat şi nu după inaugurare. De asemenea, niciun document din arhive nu se referă la faptul că au participat la această ceremonie Regele Carol I şi Prinţul Moştenitor Ferdinand (au fost prezenţi doar şefii autorităţilor locale).
De altfel, ţinând cont de drumul greu pe care regele Carol I ar fi trebuit să îl facă din cauza iernii până la Buzău, trebuie spus că relatările vremii vorbesc despre rigiditatea regelui. Recunoscut a fi un om foarte corect, Carol I obişnuia însă să păstreze o oarecare distanţă cu cei din jur. Se ştie că atunci când trebuia să salute pe cineva, regele întindea un singur deget şi nu toată mâna, faţă de excepţia întâlnirilor cu primul ministru căruia îi întindea două degete.