20.000 de lei, solicitați Consiliului Județean pentru ca Buzăul să găzduiască Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică

   Buzăul găzduiește, luna viitoare, cea de a XIII-a ediție a Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică. Evenimentul organizat pe baza par­te­neriatului dintre In­specto­ratul Școlar Județean Buzău și Colegiul „B.P. Hasdeu” va beneficia, cel mai probabil, de finanțare din partea Consiliului Județean.

   Proiectul de hotărâre pen­tru acordarea unei finan­țări în valoare de 20.000 de lei va fi supus la vot astăzi în ședința de Consiliu Județean. Scopul acestei finanțări nerambur­sabile vizează acope­rirea costurilor pentru di­plome, premii, medalii și trofee pentru elevii participanți și premiați la olimpiadă. „Des­fășurarea acestui eveniment în Buzău este și o recunoaștere a performanțelor sistemului edu­cațional local, motiv pentru care autoritățile și instituțiile cu responsabilități directe sau conexe în domeniul învățământului trebuie să se implice”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre.

   Olimpiada Naționale de Astronomie și Astrofizică va avea loc la Buzău între 15 și 19 a­prilie și sunt așteptați apro­ximativ 130 de elevi din toată țara. Concurenții care vor obține  rezultate foarte bune în urma competiției de la Bu­zău vor reprezenta România la faza internațională, care va avea loc în perioada 10-19 august, la Centrul Java din Indonezia.