148 de buzoieni vor participa la cursurile de formare gratuită ale AJOFM în iunie

În luna iunie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău pregăti profesional 148 de persoane. În acest sens, vor fi derulate şapte cursuri, respectiv un curs pentru agent de securitate la care vor lua parte 28 de buzoieni, un curs de bucătar la care vor participa 20 de persoane, un curs de contabil de care vor benenificia, de asemenea, 20 de persoane.

Acestora li se mai adaugă două cursuri pentru formare ca inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, la care participă 40 de buzoieni, un curs de maşinist la maşini mobile pentru transporturi interioare, precum şi un alt curs pentru formare ca ospătar, la care vor lua parte câte 20 de persoane.

La nivel naţional, în luna iunie vor fi derulate 192 de programe de formare profesională pentru un număr de 3.957 persoane, care beneficiază, conform legii, de asemenea servicii gratuite. Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt Dolj (238 persoane), Hunedoara (238 persoane), Braşov (168 persoane), Neamţ (155 persoane,  Iaşi (150 persoane) şi Buzău (148 persoane).

Meseriile cele mai solicitate pentru care se organizează programe de formare profesională, în perioada menţionată cele de lucrător în comerţ, bucătar, inspector (referent) resurse umane, operator introducere validare şi prelucrare date, agent de securitate.

    

71 de locuri de muncă vacante

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în această perioadă în evidenţele ANOFM sunt înregistrate 12.614 locuri de muncă, din care 71 în judeţul Buzău. Cele mai multe posturi disponibile se găsesc în Cluj – 2174, municipiul Bucureşti – 894, Constanţa – 754, Dolj – 674, Iaşi – 624, Hunedoara – 545, Călăraşi – 463, Timiş – 445, în timp ce la polul opus se situează judeţele Mehedinţi – 20, Suceava – 28, Caraş-Severin – 43, Ialomiţa – 56, Galaţi – 56, Bacău – 64. Societate