Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor părea amuzante, în timp ce altele sunt cât se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, însă, să ne arate cât de puţine lucruri cunoaştem despre lumea care ne înconjoară. Demersul nostru include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice şi zoologice până la cele politice şi militare… un melanj de informaţii mai mult sau mai puţin inedite care să vă descreţească frunţile şi care să vă permită câteva momente de reflecţie…

1. Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorţi.
2. Aproximativ 90 la sută din populaţia întregii planete locuieşte în emisfera nordică.
3. Cimpanzeii şi coţofenele sunt singurele animale care îşi pot recunoaşte imaginea într-o oglindă.
4. În ciuda aparenţelor, două treimi din suprafaţa întregului continent african se află în emisfera nordică.
5.Irlanda este singura ţara europeană în care nu există şerpi.
6. În provincia Alberta din Canada au fost ucişi absolut toţi şoarecii. În prezent, este singura provincie din lume în care nu există asemenea rozătoare.
7.Ochiul unui struţ este mai mare decât creierul acestei păsări.
8. Balena albastră este animalul care produce cele mai puternice sunete (până la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apă la o distanţă de până la 850 de kilometri.
9. Te-ai gândit câtă benzină ţi-ar trebui ca să poţi înconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, în rezervorul unui avion Boeing poate încăpea suficient combustibil încât să poţi face acest lucru de patru ori.
10. Cei mai tineri părinţi din istorie (doi copii cu vârste de opt, respectiv nouă ani) au trăit în China. Copilul lor s-a născut în anul 1910.