Ziua vârstei a treia, celebrată la Bălteni cu artişti de marcă

            * Spectacolul va debuta la ora 12.00, capul de afiş fiind artista Elisabeta Turcu

            * Alături de solistă vor mai întreţine atmosfera buzoienii Mădălina Manolache, Nicoleta Buga Neagu, Atena Bratosin Stoian şi trupele Nemuritorii şi Şogoriţele

     Comuna C. A. Rosetti îşi sărbătoreşte locuitorii care s-au apropiat de vârsta a treia printr-un eveniment de mare anvergură, unde cap de afiş este artista de muzică populară Elisabeta Turcu.

            * Spectacolul va debuta la ora 12.00, capul de afiş fiind artista Elisabeta Turcu

            * Alături de solistă vor mai întreţine atmosfera buzoienii Mădălina Manolache, Nicoleta Buga Neagu, Atena Bratosin Stoian şi trupele Nemuritorii şi Şogoriţele

     Comuna C. A. Rosetti îşi sărbătoreşte locuitorii care s-au apropiat de vârsta a treia printr-un eveniment de mare anvergură, unde cap de afiş este artista de muzică populară Elisabeta Turcu. Dacă alte instituţii sau conduceri administrative s-au gândit ca de 1 octombrie, de ziua vârstei a treia, să amenajeze un bufet suedez sau să facă doar o decernare de diplome şi premii, locuitorii din comuna C. A.Rosetti şi cei care vor dori să ajungă duminică să vadă un spectacol de mare calitate vor avea parte de prezenţa şi interpretarea unor solişti precum Elisabeta Turcu, Nicoleta Buga Neagu, Geta Postolache, Atena Bratosin Stoian, Mădălina Manolache, precum şi trupele Nemuritorii şi Şogoriţele.“Am pus la cale o petrecere pentru toate gusturile, cu artişti iubiţi din Buzău şi nu numai, pentru a fi pe placul publicului, pe care îl sărbătorim cu ocazia zilei de 1 octombrie. Sperăm să fie o surpriză plăcută pentru cei care vor veni duminică la Bălteni, comuna C.A Rosetti, să le placă programul stabilit şi să petreacă, pentru că merită să le mai alungăm grijile bătrâneţilor“, a declarat prezentatorul şi organizatorul evenimentului de duminică, 30 septembrie, Tudor Coman (Theo).  Alături de artiştii individuali, care îşi vor axa programul mai mult pe folclor autentic, vor mai întreţine atmosfera şi cele două trupe etno, Nemuritorii şi Şogoriţele, pentru ca spectacolul să mulţumească toate gusturile muzicale. Marele eveniment din localitatea Bălteni va debuta la ora 12.00 şi organizatorii speră să dureze până seara târziu, pentru ca bătrânii să nu uite ziua lor specială prea curând.